Moldova buchetului de flori

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Îmi transmite un amic care se informează numai din două surse (nu e deloc întâmplător că aceste adrese au fost incluse în acea listă a motoarelor de fake news) că Iohannis a pierdut casa din Sibiu. Decizie definitivă. A apărut informația și în presa pe care o citiți voi, mă întreabă el? Boss, deja o mâncă igrasia, fi-i-ar norocul să-i fie de clădire care a avut șansa de a găzdui un viitor președinte al României!

* Cam aceasta e diferența dintre românii care ocupă Piața Victoriei și pe cea din fața Palatului Cotroceni - primii amendează și derapajele președintelui, căci sunt informați ca atare, în vreme ce tabăra cealaltă se întreabă ce naiba a avut doamna Grecu Dana cu inefabilul Codrin Ștefănescu.

* Anul acesta, Dragobetele a picat la creștin-ortodocși ceva mai târziu. La nouă zile de la catolicul Valentine’s Day.

* Ieri, în multe zone amărâte din Moldova, Dragobetele s-a lăsat și cu buchet. De flori.

* Olguța de la Muncă (nu la întins grebla) anunță că medicii noștri vor avea lefuri ca-n Germania, adică până la 3.600 de euro lunar. În consecință, mă aștept ca maidanezilor din Spitalul Județean - dacă n-or mai fi ca pe vremea lui Spiderman, îmi exprim profundul regret - să le crească niscava căpușe Swarovski.

* Aproape 250 de blocuri din Capitală au rămas fără căldură și fără apă caldă din cauza unor avarii. Vedeți, transferul Cristinei Neagu la CSM București trebuia făcut cu sacrificii. Băi miticilor, paușalul și semicercul au nevoie de întreținere, dar mai mult al doilea element...

* Academia Cațavencu nu mai apare pe hârtie, iar marca și palmaresul Oțelului au fost vândute prin licitație pentru deosebita sumă de 10.000 de euro. Ce legătură au cele două evenimente? Ambele au fost deținute în ultima perioadă de familia Adamescu, iar cea de-a doua afacere nu-i mai funcționează nici on-line. Bine, dacă puteți citi printre rânduri, aș putea strănuta următoarea concluzie: a picat între timp și serverul principal.

Citit 635 ori Ultima modificare Vineri, 24 Februarie 2017 16:18

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.