Galaţiul a suportat deja un Untold

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Se întreabă lumea în piaţă, la coadă la pepeni, la centrul de depanări şi pe Facebook, de ce nu se poate ţine un Untold şi la Galaţi, iar colegul D. C. Predescu a îmblânzit taurul chiar pe reţeaua de socializare. I-a dat coarnele la export şi a concluzionat că nu se poate din cauza penuriei de organizatori cu viziune, de inşi din mediul privat care să coaguleze forţele economice rămase în acest colţ de Uniune Sovietică pentru a copia fenomenul de la Cluj-Napoca. Sau măcar pe cel de la Iaşi, Afterhills, dacă n-am mâncat vreo consoană din titulatura oficială... Ne scapă totuşi un sfert de adevăr, Galaţiul a suportat un Untold în anul 2000, atunci când a vândut Sidexul. A deschis careva gura până la stinghii ca să povestească de ce s-a dat atât de ieftinache? Bombonel, premier în acea vreme, a mers pe burtă, iar cei din jur i-au copiat pasul de dans. Inclusiv Tony Blair, omologul său din Marea Britanie. Untold. Altfel se putea lăsa, Doamne fereşte pentru unii, cu Unsold. Şi ar fi duhnit ca naiba a Ungold. Uf, ce bine că nu s-a întâmplat vreo nenorocire la urcarea artiştilor pe scenă!

* Dacă tot mi-am adus aminte de monstrul din vestul municipiului, ştiu că statul român trebuia să primească 77 milioane de dolari (cam 50 de milioane de euro) în contul înstrăinării colosului metalurgic. Habar n-am dacă şi cât s-a plătit până la urmă, căci fenomenul Untold conduce republica măcar din 1990 încoace (înainte, sub pălăria lui Nea Nicu, jonglam cu antiteza Cold-Uncold), şi mă macină comparaţia cu tipul acela plin de tatuaje achiziţionat de clubul de fotbal din Paris pentru 220 de milioane de euro. Adică, Neymar Jr. e de patru ori şi ceva mai scump decât combinatul de lângă Cătuşa, bre, cu toate că-i iese pe nas o urmă de furnal doar în intimitate, atunci când nimeni nu visează că sportivul brazilian ar mai şi fuma. Numai fierul vechi dosit şi scos cu dedicaţie peste gard ani la rând, unii împroprietărindu-se astfel, ar fi făcut măcar cât jumătate de Amar-Neymar. Ehei, câte driblinguri s-au făcut şi pe platforma care a ţinut un oraş în spate, câte floricele, cum se zice în fotbal, câte lovituri libere... Dar, cu riscul repetiţiei, festivalul Untold nu putea fi pângărit, trebuie să fie Untold şi pentru ultima băbuţă, nu numai pentru masa mainstream de electori.

Citit 1097 ori Ultima modificare Duminică, 06 August 2017 21:23

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.