* Verile au început să devină creepy, foarte generoase cu fenomenele extreme, așadar mă aștept să fie dezvoltată o aplicație care să detecteze și cele mai vagi urme de sezon estival. Te temi de sezonul care apare de obicei la terminarea primăverii? Îți achiziționezi softul care te poate avertiza cu cel puțin 30 de secunde înainte de instalarea solstițiului de vară și, la semnalul sonor, fugi în Siberia.
* Să ne ferească sfântul de prezicerile lui Mărmureanu, sper să nu anunțe că și la anul vom avea vară...
* Nu trebuie să ne ferim de realitatea care ne înconjoară - o zonă defavorizată, o a doua Vale a Jiului, așa cum este regiunea Galați-Brăila, merită un anotimp mai domol, unul care să nu ne elimine atât de ușor. Caniculă și uragane? Să fie, bre, la Timișoara și Cluj-Napoca, ăia își pot reveni grabnic, dar nu și în cartierele Micro 39 și Brăilița. Noi nu contăm nici măcar la producția de poluare pe cap de locuitor. Cu ce să mai strici aerul, ha? Ai nevoie de o investiție, ceva, de un proiect, ca să obligi mediul înconjurător să te privească sașiu.
* Specialiștii ne pun în gardă cu privire la riscurile pe care le implică prezența unui aparat de aer condiționat. Funcțional, căci alea decorative (unde prinzi un meșter în iulie sau august ca să ți-l depaneze?) nu mai supără pe nimeni. Susțin medicii că aerul condiționat ne poate îmbolnăvi sau chiar îngrășa. Un ventilator „cu de toate” pare a fi varianta de mijloc.
* După intrarea în vigoare a legii antifumat (ehei, să tot fie un an și jumătate), Dragnea a fost prins cu delictul între măsele în biroul său de la Parlament, dar nu l-a amendat nimeni. Prin urmare, nici selecționerul naționalei de fotbal, neamțul Daum, surprins cu pipa într-o încăpere de la Arena Națională, nu va fi julit la portofel. Ca să nu pară că suntem sat fără câini, se poate spune că ambii au scăpat la mustață.
* Te-ai întrebat vreodată cum arată femeia potrivită pentru Livache? A spus-o într-un interviu la Antena 3, blondă, frumoasă, deșteaptă și devreme acasă. Cu alte cuvinte, blondă ca Dan Carmen (am evitat cacofonia), frumoasă ca Sevil și deșteaptă ca Pop-Plop. Ce glumă frumoasă mi-a ieșit, ptiu!