Lupta părea că se încheiase, cele două triburi se retrăseseră la sediile regionale sau centrale cu toată colecţia de stindarde colorate şi amulete norocoase. Infrigurare, numele tău e aşteptarea exit-poll-ului izbăvitor!
O televiziune se preface că scapă nişte estimări înainte de termenul legal şi un amic îmi zice să nu mai discutăm de „marinar”, că se poate duce cu vaporul în lume, e „capitol închis”. Aşa o fi, dacă poporul pofteşte.
Dar de ce eşti aşa exuberant, neicuşorule ? Ce-ţi va face, de mîine, viaţa mai frumoasă? Râul, ramul, vor fi mai verzi? Copiii mai sanătoşi? Aerul mai curat? Dunărea mai limpede şi ciorapii mai curaţi de la natură?
Se pun pe autoturisme abţibilduri, afişe, se atârnă adolescenţi habarnamişti purtători de steaguri, fără mamă, făra tată, fără ţară adorată, convoaie de limuzine sparg strident noaptea jumătate. A noastră e izbânda!
Victoria exultantă a micilor jupâni în ciuda celorlalţi, c-aşa-i în Romania, land of choice. Dar, în poartă, la partid, oare cine bate? Iaca, maică, de la B.E.C, buletine adunate de pe văi, de pe costişe, vin la voi, fac procente şi dau fiori celor ce stau să cadă pe locul doi!
’geaba s-au dus răspândacii cu zvonul că va fi război civil, că pensiile nu se vor mai da deloc sau se vor plăti în rate (!!!), că găinile n-or mai naşte, de-ale naibii, pui vii, că porcii vor rămâne mici şi pricăjiţi ca gutuile sub tiranie.
În zadar pixuri şi şepcuţe, pungi cu mălai grisat şi litri de ulei, vin de Panciu din surcele selecţionate, crapi cu icre, ascuţitori şi creioane. Mofluji prin cârciumi, mujici amorţiţi. Cui îi mai arde de bătaie? După o ţuică fiartă, mai bine te tucheşti sub plapumă.
Ducă-se ciorilor de propagandă! Ca mâine tăiem porcul şi refacem colecţia de colesterol. Parol! România tinde să devină o ţară cu activitate politică banală, plictisitoare şi, pe alocuri, benignă.
Poate nu vom mai avea de „ales” între comunişti şi necomunişti, pentru că nu-i cinstit, faţă de memoria noastră, să ni se înfigă degetul în ochi chiar de către împricinaţi care nici usturoi n-au mâncat şi nici gura nu le miroase.
A fost învins bunul simţ? Unii zic că da, dar simţul umorului e sigur bine mersi. După ţopăiala copilărească din Kiseleff, au apărut bancuri spumoase ca şampania Magnum băută la grămadă, precum molanul încă bolborositor în balerci.
S-au făcut concursuri în redacţii, cine imită mai bine discursul ambetat al catindatului, cine pupă femeia de serviciu ca pe prima doamna şi-i declară expansiv dragoste veşnică. Dacă vă zic că stăm bine!
Închei cu nenea Iancu:
„ - Domnule, mai trebuie materie”.
- Să se usuce cerneala aceluia ce a pronunţat aceste cuvinte! Mai trebuie! mai trebuie! strig eu exasperat. Dar crezi tu, tovarăşe, că mintea mea este o fântână nesecată? Ţi-am dat două articole de fond, de vederi şi de forme aşa de deosibite, şi tot ţi se pare că nu-i de ajuns!... Cât mai trebuie?
- O bucată mică.
- Aşteaptă:
Legea maximului
Întrebăm pi Lascar Catargi, racul din Menajeria regală, pănă cănd cu enfamiile? Pănă cănd, călcănd peste cuvântul de onoare ce m-a tradat când mi l-o spus în şedinţa solemnă pi care s-o giurat la Ieşi cu opoziţia unită, care guvernul o fost combătut din cauza enfamiilor, că Shylockul încoronat, papistaşul catolic împreună cu nepoţelul seu nu vor mai capata nouă domenii, sau daca o minţit atunci, să vină să ne spună acuma ca să ştie publicul, să ştie ţara cu ce ramolit bătrân avem a face!
Voi stigmatiza...
- E destul atâta, mă-ntrerupe zeţarul.
- Crez şi eu! numai eu ştiu cât am muncit”.
(I.L.Caragiale – Politică, 1893)
