”Din păcate, Galaţiul este un oraş prăfuit”. Ministrul Mediului critică autoritățile locale

”Din păcate, Galaţiul este un oraş prăfuit”. Ministrul Mediului critică autoritățile locale
Evaluaţi acest articol
(30 voturi)

Ministrul Mediului, Costel Alexe, s-a aflat vineri, 31 ianuarie, într-o vizită la Galaţi, pentru a vedea care sunt problemele cu care se confruntă oraşul şi pentru a analiza progresele combinatului siderurgic pe partea de protecţie a mediului.

În cadrul unei conferinţe de presă, Alexe s-a arătat mulţumit de modul în care Liberty Steel a reuşit, de-a lungul timpului, să reducă impactul poluării asupra mediului şi asupra sănătăţii populaţiei. "Am văzut astăzi, în cadrul Sidex, Valea Lupului, cea mai bine pusă la punct platformă de reciclare a deşeurilor industriale. Şi, înţeleg de la conducerea Sidex, că reciclează anual 85.000 de tone, o cantitate impresionantă", a spus ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

A fost adus în discuţie şi modul defectuos în care sunt gestionate deşeurile în judeţul Galaţi, implicit sistemul de management integrat al deşeurilor (SMID), proiect a cărui demarare se tot amână. "Cunosc, în mare, toate chinurile facerii acestui SMID, cu transportul deşeurilor ba la Brăila, ba la Vaslui. Sper ca autorităţile judeţene să implementeze cât se poate de repede şi să operaţionalizeze acest SMID", a declarat ministrul, ţinând să precizeze că problema deşeurilor nu poate fi rezolvată doar prin colectarea deşeurilor şi transportul lor la groapa de gunoi. "Vom reuşi să ne atingem ţintele impuse de Comisia Europeană doar dacă administraţiile judeţene şi locale înţeleg că trebuie să avem un grad mult mai ridicat de reciclare a deşeurilor. Aruncăm anual sute de mii de tone de materiale, care ar putea fi reciclate şi din care am putea scoate bani", a mai adăugat acesta.

În ceea ce priveşte calitatea aerului, Costel Alexe a anunţat că marţi, 4 februarie, la sediul ministerului, sunt invitaţi primarii a zece oraşe din ţară, printre care şi Galaţiul, pentru a se stabili măsurile pe care administraţiile locale trebuie să le implementeze pentru a reduce poluarea. Acesta a mai adăugat că una dintre cauzele care stau la baza poluării aerului în oraşul nostru este ineficienţa salubrizării stradale. "Din păcate, Galaţiul este un oraş prăfuit, iar studiile noastre spun că 40 la sută din pulberile de PM10 şi PM2,5 sunt în mare parte din cauza ineficienţei cu care se face salubrizarea străzilor", a precizat ministrul.

Citit 10475 ori Ultima modificare Joi, 06 Februarie 2020 01:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.