Nica vrea să „taie” maşinile guvernului

Nica vrea să „taie” maşinile guvernului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Se taie de la pensionari, se cumpără la guvern, spune social-democratul *

Guvernul vrea să taie pensiile, salariile bugetarilor şi indemnizaţiile de şomaj, în loc să facă economii, spune preşedintele PSD Galaţi, Dan Nica:

„Întâi trebuia tăiate toate cheltuielile nenecesare, apoi se făcea calculul şi se vedea ce se mai putea face. Tăierea pensiilor şi salariilor nu va aduce economia care a fost anunţată, pentru că guvernanţii au uitat un lucru pe care şi un student la Facultatea de Ştiinţe Economice din Galaţi vi-l spune: în momentul în care tai din salarii, tai şi din venituri, pentru că scad corespunzător impozitul pe salariu şi alte taxe datorate statului!”   

În schimb, cetăţenii nu vor mai cumpăra bunuri şi vor fi falimentate o serie de societăţi. Nicio ţară nu i-a impozitat pe pensionari: se strânge prea puţin la buget, iar pensionarii sunt condamnaţi practic la moarte!

Să suferim cu toţii!

Despre cheltuieli… nesimţite ale Guvernului, Nica a spus: „N-am văzut de pildă o măsură de tăiere a maşinilor! Bulgaria a anunţat că fiecare instituţie nu mai rămâne decât cu o maşină la directori. La noi au maşini toţi şefii, şefuleţii! Şi care mai de care se întrec, care maşină-i mai «hoaţă», ca să spun aşa! S-au cumpărat în primul trimestru, la Guvern, calculatoare şi maşini de 120 milioane de euro”. 

În timpul guvernării PSD, la Guvern nu a fost voie decât cu maşini româneşti, a amintit fostul ministru social-democrat. „Nu ştiu cum poţi, ca ministru, să vezi în minister oameni care câştigă cât un ministru şi să nu iei nicio măsură!”, a mai spus social-democratul.

Citit 1316 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.