Peste un milion de lei pentru angajații de la Protecția Copilului

Peste un milion de lei pentru angajații de la Protecția Copilului
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Consiliul Județean (CJ) Galați anunță că 411 angajați de la Protecția Copilului au fost izolați preventiv la locul de muncă, în perioada stării de urgență, astfel încât să fie redus riscul de infectare cu noul coronavirus în rândul celor aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Galați. Angajații izolați la serviciu vor primi un stimulent de risc de 2.500 de lei, de persoană, cu excepția câtorva, care au stat mai puțin în izolare la locul de muncă și vor primi o fracție din stimulentul respectiv.

”Sunt bani pe care acești angajați îi merită pe deplin și mă bucur că au fost recent clarificate și prevederile legale prin care pot fi acordate aceste stimulente de risc. Depunem toate eforturile ca stimulentul de risc să ajungă la angajați la sfârșitul acestei săptămâni, odată cu salariul pe luna decembrie”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean.

Valoarea totală a stimulentului de risc pentru acești angajați este de 1.015.711 lei, iar sumele vor ajunge la personalul din 21 de centre, case și cămine de îngrijire ale DGASPC Galați.

Citit 2624 ori Ultima modificare Joi, 06 Ianuarie 2022 12:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.