Grevă japoneză, miercuri, la Prefectura Galați

Grevă japoneză, miercuri, la Prefectura Galați
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Angajații Instituției Prefectului – Județul Galați, aliați la acțiunea Sindicatului „Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică se vor afla, pe 16 martie, în grevă japoneză.

Conform unui comunicat al Prefecturii, la această acțiune de protest vor participa peste 1.800 de salariați din Instituțiile Prefectului afiliate, care vor purta ca semn al acțiunii lor o banderolă albă pe braț.

”S-a adoptat această măsură și nu a fost declarată grevă generală, deoarece, în contextul afluxului de refugiați din Ucraina, nu se poate întrerupe activitatea. Personalul din instituțiile prefectului desfășoară în această perioadă, pe tot parcursul zilei, inclusiv sâmbătă și duminică, activități ce vin în sprijinul cetățenilor străini și apatrizi aflați în situații deosebite, ce provin din zona conflictului armat din Ucraina”, se mai arată în același comunicat.

În fapt, protestatarii solicită urgentarea adoptării proiectului legislativ care are ca obiect modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat.

Citit 3318 ori Ultima modificare Joi, 17 Martie 2022 10:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.