Prin absența in corpore de la ședința extraordinară a Consiliului Județean (CJ) Galați, de miercuri, 11 mai, consilierii județeni liberali au vrut să tragă un semnal de alarmă față de modul despotic în care Costel Fotea, președintele CJ, conduce instituția, conform unui comunicat al acestora. Reamintim că, din cauza acestei absențe, hotărârile CJ privitoare la exproprierile de pe Drumul de Centură (DJ 251M) nu au trecut la vot, din lipsă de cvorum.
”Pe parcursul mandatului său, domnul Fotea a ignorat toate amendamentele PNL, toate proiectele pe care consilierii județeni liberali le-au depus pentru județul nostru. Mai mult, a blocat, prin majoritatea pe care o are în jurul său, amendamentele PNL în comisii. Atunci când s-a întâmplat ca amendamentele PNL să treacă de comisii, domnul Fotea a retras proiectele de pe ordinea de zi, doar pentru ca a doua zi să le introducă din nou, cu amendamentele inițiate de către PNL asumate de reprezentanții PSD”, precizează reprezentanții PNL în CJ.
Venind la concret, aceștia apreciază că proiectul Drumului de Centură ar fi trebuit să reprezinte o prioritate pentru Consiliul Județean Galați. ”Domnul Fotea ar fi putut pune pe ordinea de zi acest proiect de multă vreme. Serviciul de evaluare ANEVAR a fost contractat din 15.11.2021, iar raportul cu privire la drumul de centură a fost transmis în data de 14.03.2022. Ce s-a întâmplat în toată această perioadă?”, se întreabă liberalii din CJ.
În plus, aceștia își doresc un dialog corect cu președintele Consiliului Județean și o colaborare "pentru binele gălățenilor, nu pentru interesele domnului Fotea", se mai arată în poziția exprimată de consilierii județeni ai PNL Galați.
Liberalii motivează boicotul votului privind centura mică a Galaţiului Scris de George Marinescu


George Marinescu
Articole recente - George Marinescu
Pandemia de COVID-19 se menține pe trend descendent. Bilanț național Zeci de nave așteaptă în Bara Sulina O nouă dispută eleno-turcă, la nivel înalt Aniversarea liberalismului românesc. „Vremea luptelor politice interne în PNL a trecut” Un înalt diplomat rus, înlăturat în regim de urgență4 comentarii
-
postat de CristiMiercuri, 18 Mai 2022 12:0686.34.187.***,,Ar fi trebuit'' si ,,ce s a intamplat in aceasta perioada'' sunt motive pentru pierderea unei finantari de 30 de milioane de euro si plata acestora din banii nostri? ai cetatenilor? Voi ori sunteti PNL isti ori va faceti. RUSINE sa va fie si sa ajungeti la ,,Beciul Domnesc'' cu ,,partenerii de guvernare''.01
-
postat de Un galateanLuni, 16 Mai 2022 09:075.13.152.***Lasati certurile si orgoliile personale si faceti ceva bun ptr.judet si oras.din cauza orgoliilor prostesti de ani de zile,judetul a ramas de caruta din toate privintile.010
-
postat de AlicanteLuni, 16 Mai 2022 06:3286.124.202.***@start vot
Lumea nu va mai vota!010 -
postat de start votVineri, 13 Mai 2022 17:3089.137.231.***PNL si PSD vor disparea din parlament la urmatoarele alegeri. Lumea va vota masiv USR si AUR .249
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro