Ambele lucrări întârziate din cauze naturale şi financiare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deşi, mult timp, primarul Dumitru Nicolae a vorbit doar de întârzierile în planul de lucrări ale firmei turceşti Yapi, acum edilul spune că şi consorţiul SoaresdaCosta-MonteAdriano-Vega93’ are întârzieri în programul de lucrări. Cauzele ar fi iarna lungă şi … vara ploioasă!

„Lucrările la reţeaua de apă şi canalizare sunt realizate în proporţie de 76 la sută, ne-am încurcat cu inundaţiile şi iarna lungă. După aprecierea mea, lucrarea, într-o variantă optimistă, va fi gata în vara anului 2011. Ne agităm la UE să obţinem amânarea prelungirea termenului de finalizare şi sunt convins că o vom obţine”, a declarat primarul Dumitru Nicolae.

Cât priveşte lucrarea de realizare a staţiei de epurare a apelor uzate, aceasta este realizată doar în proporţie de 72 la sută. „Avem probleme cu firma Yapi, care, după cum ştiţi, este executanta lucrării. În ultimul an firma a avut mai multe probleme financiare, care au culminat cu solicitarea de faliment depusă de 31 de firme turceşti.

„Firma Yapi a fost cumpărată de o firmă cu sediul în Anglia, care a cumpărat 90 la sută din acţiuni. În prezent, firma lucrează în regim redus, dar se aşteaptă finanţare de la firma-mamă începând cu luna august”, a prezentat situaţia primarul Dumitru Nicolae.

Cu speranţa că lucrările de la staţia de epurare se vor relua în august, şi că se vor continua şi cele de modernizare a staţiilor de pompare, edilul se gândeşte deja la obţinerea altor fonduri europene.

„Actualul proiect Ispa nu rezolvă toate problemele de apă şi canalizare. Staţia de epurare ar trebui să funcţioneze în trei trepte, iar prin Ispa, se vor face numai două trepte de filtrare, apoi mai este necesară modernizarea reţelelor de apă şi canalizare din Fileşti şi Barboşi, dar şi alte lucrări de aducţiune în mai multe comune din judeţul Galaţi”.

„Un astfel de proiect ar costa 129 milioane de euro şi noi am depus deja documentaţia pentru obţinerea finanţării, prin intermediul unui organism local, operatorul regional. Acest organism este una din condiţiile UE pentru a obţine această finanţare şi sperăm să găsim sprijin în CJ pentru a constitui acest operator regional”, a mai declarat Dumitru Nicolae.

Toate bune şi frumoase, însă ce garanţie poate prezenta Galaţiul în faţa UE în momentul în care solicită alte milioane de euro pentru lucrări, în condiţiile în care lucrările pe ISPA nu s-au finalizat, ba, mai mult, se cere o prelungire a termenului-limită?

Până la urmă, este un lucru lăudabil că autorităţile doresc ca Galaţiul să aibă o reţea modernă de apă şi canalizare, însă poate că planurile ar trebui proiectate şi în funcţie de ritmul real de lucru, din teren…   

Citit 620 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.