Dobre se plânge de amânarea iniţiativelor PNL

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Astăzi ar urma să se dezbată în sfârşit, în Comisia pentru economie a Camerei Deputaţilor, un set de măsuri pentru sprijinirea mediului economic în această perioadă foarte grea. Săptămâna trecută, proiectele nu au putut trece de comisie din cauza absenţei deputaţilor PDL, reclamă deputatul PNL Victor Paul Dobre.

„Noi am introdus pe ordinea de zi două proiecte de lege care au în vedere în primul rând o serie de facilităţi pentru întreprinzătorii din mediul privat şi pentru stimularea investiţiilor. Din păcate, pentru a fi aprobate, trebuiau în prealabil discutate în Comisia de buget-finanţe”, în şedinţa de joi.

Care „…nu s-a ţinut, din lipsa colegilor de la PDL, , şi a celor de la PSD, la fel. Se va încerca din nou luni dimineaţă…”.

Prima dintre iniţiative reducea termenul la care o instituţie publică este obligată să-şi plătească furnizorul, de la şase luni după furnizarea mărfii sau serviciului, la 30 de zile. În caz contrar, se asigură o compensaţie forfetară.

De asemenea, erau vizate termene fixe şi mai reduse în cazul unor conflicte comerciale, „pentru că în practică sunt întârzieri de peste trei luni”. Al doilea proiect de lege viza abrogarea impozitului minim, „ceea ce promit  Boc şi Vlădescu de când l-au introdus”.

De asemenea, acordarea de deduceri fiscale suplimentare pentru investiţii, stabilirea TVA la cinci la sută, reducerea majorărilor de întârziere de la 0,05 la sută la 0,02 la sută pentru fiecare zi de întârziere şi reducerea cu 50 la sută a cotelor de contribuţii sociale, până la sfârşitul anului viitor, pentru cei care creează noi locuri de muncă.

Citit 481 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.