Dorin Butunoiu a fost ales, sâmbătă, vicepreşedinte al organizaţiei naţionale de tineret, o adevărată premieră în istoria filialei locale a tinerilor social-democraţi gălăţeni!
Preşedinte al Organizaţiei de Tineret PSD Galaţi încă din 2007, filială care, în prezent, numără în jur de 2.000 de membri, Dorin Butunoiu este şi consilier judeţean din 2008. Potrivit acestuia, la Congresul TSD, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, Galaţiul a fost reprezentat de o delegaţie de 29 de tineri social-democraţi.
Din delegaţia TSD Galaţi, şase tineri au fost aleşi să facă parte, ca membri, din Consiliul Naţional TSD – Dorin Butunoiu, viceprimarul Galaţiului Nicuşor Ciumacenco, consilierul local Daniel Apetrăchioaie, Nicu Zburlea, Cristian Ochiu şi Cristian Munteanu.
„Până la acest congres, TSD Galaţi avea doar trei oameni în componenţa Consiliului Naţional TSD şi nici un vicepreşedinte la nivel naţional”, a declarat, plin de mândrie, Dorin Butunoiu.
„Candidaturile pentru aceste funcţii au fost stabilite la nivel regional, prin consultarea organizaţiilor locale şi aşa s-a decis în Regiunea Moldova – ca eu să candidez pentru funcţia de vicepreşedinte, iar cei şase colegi ai mei pentru funcţiile de membri în consiliul naţional”, a continuat Dorin Butunoiu.
Iar faptul că Butunoiu a fost ales să candideze din partea Regiunii Moldova, spune multe având în vedere numărul mare de organizaţii componente: Galaţi, Brăila, Vrancea, Bacău, Suceava, Iaşi, Botoşani, Vaslui. „Ca planuri de viitor, vreau să impun şi la nivel naţional proiectele din local, precum acţiunile de ecologizare, competiţiile sportive sau dezvoltarea voluntariatului.
În plus, voi lupta pentru schimbarea clasei politice”, a declarat proaspătul vicepreşedinte al tinerilor social-democraţi din ţară.