Vlădeşti - Nu sta cu mâinile-n sân!

Vlădeşti - Nu sta cu mâinile-n sân!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Taxele şi impozitele locale aduc anual doar două miliarde de lei vechi la primărie, „iar cheltuielile noastre sunt de aproape şapte miliarde”, spune primarul din Vlădeşti, Eracli Drujescu (FOTO). Restul ar trebui să vină de la statul intrat în criză.

Încearcă să mai aducă bani la buget: anul trecut a concesionat, pentru depozite, trei grajduri ale fostului CAP, preluate de primărie la diligenţele primarului către Prefectură. „Dar treaba asta trebuia făcută din ’91!”

A mai concesionat şi locuri „ale nimănui”. „Avem o baltă la Brăneşti, mai luam şi de acolo 20 de milioane pe an, dar concesionarul a părăsit-o şi acum e braconată.

Ne drămuim banii aşa cum putem. Anul acesta ne-am bucurat că de la Finanţe ne-a dat un buget aproape ca anul trecut – şi anul trecut ne-am descurcat… Am restrâns personalul cu 8 persoane: 2 din primărie – TESA, restul paznici şi meseriaşi. Deocamdată eu zic că ne descurcăm. Ne-am luat salariile”.

„Pentru şcoli am făcut eforturi deosebite.” A făcut un contract cu o societate de transport pentru plata transportului navetiştilor „şi dacă n-or fi bani, dau din buzunarul meu”: 700 lei pe lună.

Nu scriem degeaba!

MEC-ul s-a ocupat de refacerea şcolii, clădirea centrală a fost însă reparată de primărie. „Am mai cheltuit câteva miliarde de lei [vechi] din bugetul primăriei, după ce ministerul a plătit constructorului tot. Am făcut şi lambriuri, că se murdăreau copiii pe haine. Am pus centrală cu lemne, calorifere, boilere”. 

Primarul e bucuros că  „Viaţa liberă” a scris că e o şcoală mai frumoasă decât şcoli de oraş. După articolul Elenei Parapiru despre grădiniţă, au apărut şi sponsori care au adus materiale şi jucării. „A avut efect articolul!”, a mai spus primarul.

Citit 759 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.