Consproiect proiectează pagube

Consproiect proiectează pagube
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru a treia oară în decurs de trei luni, sediul SC Consproiect SA a fost scos la licitaţie, pentru ca banii rezultaţi din vânzare să acopere măcar o parte din datoriile pe care unitatea le are către stat. Din păcate pentru stat, nu şi pentru cine va cumpăra, în final, spaţiul, la fiecare licitaţie preţul scade şi nici de această dată nu s-a prezentat vreun cumpărător, urmând ca sediul să mai fie scos la mezat şi în 2012.

Înfiinţată în 2001, SC Consproiect SA, care are ca obiect de activitate „inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea” este o societate la care acţionar majoritar -  98 la sută - este Consiliul Judeţean Galaţi, restul de doi la sută reprezentând participarea celor 65 de consilii locale din judeţul Galaţi. Consproiect a luat fiinţă pe când administraţiile locale nu ştiau să întocmească proiecte la standarde europene, astfel încât să aibă şanse mari de accesare a fondurilor UE.

Din păcate însă, societatea la care lucrează în prezent 47 de angajaţi se află pe pierdere. Conform site-ului Ministerului Finanţelor Publice, anul trecut, SC Consproiect SA a avut o pierdere de 1,09 milioane lei, înregistrând datorii de 109.847 lei şi creanţe (de recuperat) de 678.519 lei. Acelaşi bilanţ arată că societatea a avut venituri de 1,17 milioane lei şi cheltuieli 2,26 milioane lei. Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, Consproiect se află pe pierdere din 2009, când a înregistrat o pierdere de 754.863 de lei, pentru ca anul trecut pierderea să depăşească un milion de lei. Unităţii nu i-a mers rău mereu. Cel mai bun an l-a avut imediat după cel în care a apărut, când a înregistrat un profit de trei miliarde (lei vechi), iar pe plus a rămas până în 2008 inclusiv. Pentru a se recupera măcar o parte din datoriile la stat, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a decis vânzarea prin licitaţie publică a spaţiului unităţii (de la parterul blocului A 12 din Piaţa Centrală). Preţul de pornire a fost de 300.000 de lei, dar nici la 84.000 de lei nu s-a găsit cumpărător.    

Se schimbă conducerea acuzată de management defectuos

Preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac este nemulţumit de modul cum s-au descurcat cei doi directori – cel general, Traian Mircescu, şi directoarea economică Mădălina Moglan – şi spune că va schimba conducerea: „Este adevărat, CJ este acţionar majoritar al Consproiect, dar asta nu înseamnă că bugetul public trebuie să susţină incompetenţa managementului  din acea societate. Am luat decizia să se restructureze activitatea, să se desfiinţeze CA şi să numească manager şi administrator unic. Se va schimba conducerea Consproiect pentru că nu este normal ca o societate aflată într-o situaţie deloc plăcută să aibă  directori cu salarii destul de mari şi cinci membri CA care să ia din veniturile societăţii”.

Pe de altă parte, Chebac spune că societatea nu ar fi ajuns în această situaţie dacă primăriile din judeţ – clienţii – şi-ar fi plătit proiectele realizate de societate. „E adevărat că societatea are datorii către Finanţele Publice de circa patru miliarde lei vechi, dar are creanţe de încasat de 8,8 miliarde, de la primării. De exemplu, are de încasat peste 2 miliarde la Tg. Bujor pentru proiectul pentru ANL. Neintrând în finanţare de Compania de Investiţii, nici primăria nu a avut de unde să dea banii. Sperăm să se aloce bani pe 2012. Dacă toţi ar fi fost corecţi şi ar fi plătit datoriile către Consproiect, ar fi fost pe profit. Eu, dacă eram director, nu dădeam proiectele fără să încasez banii”, susţine Eugen Chebac.

Dincolo de diferenţele dintre ce spune Chebac privind creanţele şi cât arată Ministerul de Finanţe că are de încasat, rămâne o întrebare: de ce primăriile îşi permit să nu îşi achite datoriile? O întrebare la care răspunde primarul Tg. Bujor, Ştefan Arfire: „Când or plăti toate primăriile, vom plăti şi noi”.

 

Citit 2160 ori Ultima modificare Joi, 22 Decembrie 2011 10:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.