Dacă vicepreşedintele CJ Cornel Hamza doarme în casa soţiei, consilierul Dorin Butunoiu este posibil să doarmă în cele două maşini pe care le are. Potrivit declaraţiei de avere postate pe site-ul Consiliului Judeţului Galaţi, consilierul judeţean Dorin Butunoiu deţine două maşini şi un teren intravilan, trecut pe numele soţiei, de vreo 700 metri pătraţi, însă nicio casă de locuit sau vreun apartament. În aceste circumstanţe, nu putem bănui decât că reprezentantul gălăţenilor în CJ nu numai că nu are bani să-şi cumpere un apartament, dar că doarme într-una din cele două maşini, în câmp deschis sau în vreun apartament închiriat. Cu toate acestea, maşinile pe care Dorin Butunoiu le posedă nu sunt deloc de lepădat, respectiv un Volkswagen Passat şi un Renault Megane. Veniturile pe care Butunoiu le-a declarat pentru funcţia de consultant în management la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est şi Biroul Judeţean Galaţi sunt de 36.000 de lei anual, iar pentru activitatea de consilier judeţean primeşte încă 7.296 de lei. Totodată, dacă, la salariile primite de el, mai adăugăm şi suma de 14.000 pe care o câştigă soţia sa, Nicoleta Butunoiu, în calitate de referent principal la Prefectură, rezultă o remuneraţie deloc umilă.
Se caută case pentru consilieri: Dorin Butunoiu face nani în maşină Scris de Nicoleta Onofrei


Nicoleta Onofrei
Articole recente - Nicoleta Onofrei
”Viaţa liberă” - un fel de a fi de care îmi e dor Ce primării gălățene NU au contracte de SALUBRIZARE După o lună de zile: În Micro 17, GUNOIUL este neclintit Aliaţi de campanie: CANDIDAT LA PRIMĂRIA GALAȚI, Nicuşor Ciumacenco vrea rezolvarea problemelor cu ajutorul universitarilor CINEMATOGRAFUL de la Shopping City, tot la nivel de discuţii, dar mai avansate
Mai multe din această categorie: