Primarul Dumitru Nicolae reduce cheltuielile publice şi concediază 30 de angajaţi

Primarul Dumitru Nicolae reduce cheltuielile publice şi concediază 30 de angajaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ca urmare a dispoziţiilor date, la nivel naţional, de către primul ministru Emil Boc, potrivit cărora cheltuielile bugetelor locale vor trebui diminuate în acest an cu 15-20 la sută, din administraţia publică locală gălăţeană vor pleca 30 de angajaţi.

Vestea, anunţată marţi de primarul Dumitru Nicolae, va fi pusă în aplicare în cazul în care consilierii locali vor vota, joia aceasta, în şedinţă, proiectul privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii pentru Primăria municipiului Galaţi. Primarul propune şi alte măsuri menite să conducă la restrângerea cheltuielilor. 

Cine pleacă şi de ce?

Din cei 30 de angajaţi de care se va dispensa Primăria, 20 au împlinit vârsta de pensionare şi, conform deciziei luate la nivelul Guvernului, nu mai pot desfăşura activitate în cadrul administraţiei locale. Restul de zece oameni se referă la acei angajaţi care nu ar fi luat „corespunzător” la evaluarea activităţii, evaluare făcută anual, spune primarul Dumitru Nicolae.

„La fiecare sfârşit de an se fac caracterizări. Vor pleca cei  care au evaluare proastă, nu s-au şcolarizat, deşi, când am venit prima oară la Primărie, am dat termen ca, în 4-8 ani, cei fără studii să şi le completeze. Aceştia vor pleca.

După cum ştiţi decizia Guvernului este de a se reduce cheltuielile. O parte, le reducem din servicii – încălzire, lumină -, şi altă parte [din reduceri] va fi datorită eventualelor reorganizări care se vor face”, a declarat Dumitru Nicolae.

Acesta a mai adăugat că, anual, în urma evaluărilor, au fost daţi afară oameni din Primărie – „nu i-am dat eu, i-am făcut să-şi dorească singuri să plece” – şi că „de când am venit primar şi până acum, cam 500 de oameni au plecat din Primărie”.

Şi totuşi, pe de o parte, primarul vorbeşte de desfiinţarea de locuri de muncă, dar, pe de altă parte, pe site-ul primăriei apar anunţuri de angajare.

În luna decembrie a anului trecut s-au afişat anunţuri pentru organizarea de concursuri în vederea angajării a nu mai puţin de nouă consilieri, un inspector şi un director executiv; în luna ianuarie 2009, apare un anunţ pentru angajarea unui consilier, iar pentru această lună sunt anunţate alte două posturi vacante de şef de serviciu şi director executiv adjunct.

Dacă luăm în calcul şi proiectul primarului, de înfiinţare a unui nou serviciu de încasare a amenzilor, în cadrul Direcţiei de Fiscalitate, se poate spune că pe de o parte, se renunţă la 30 de oameni, iar pe de altă parte, se angajează alţii…

„Anunţurile sunt pentru angajarea persoanelor pe posturile deja ocupate. Vorbim de angajate care intră în concediu de maternitate. Cât priveşte noul serviciu pe care îl voi înfiinţa, se va face prin rotaţie de cadre. Am nevoie de acest serviciu pentru că nu este posibil să am în permanenţă 28.000 de amenzi neîncasate”, spune primarul.

Economie la căldura în şcoli şi bani din vânzarea de hârtie

Cât priveşte reducerea cheltuielilor de întreţinere, primarul s-a referit la facturile pe care Primăria le plăteşte, lunar, pentru încălzirea şcolilor – „unde directorul de şcoală s-a obişnuit să lase căldura şi sâmbăta şi duminica, lucru care nu se va mai întâmpla, pentru că vom achiziţiona (în condiţii de criză?!) dispozitive speciale, pentru menţinerea unei anumite temperaturi a fluidului din centrală” -, dar şi la costurile iluminatului stradal: „gândim să dăm drumul la lumină mai târziu, să o oprim mai devreme, căutăm soluţii”.

Şi la cheltuielile interne s-a lucrat, dar nu prea mult: şoferilor din Primărie li s-a redus la jumătate cota la motorină sau benzină, angajaţii nu vor mai merge – decât în caz de necesitate – în alte localităţi, pentru cursuri de specializare, ci le vor face loco, iar pentru deplasările în străinătate, în acest an s-au alocat… 0,01 la sută, aşa ca să nu se spună că bugetul este zero. „Chiar eu am acum o invitaţie la Pessac, dar nu mă duc, să fac economie”, a exemplificat primarul.

În schimb, drepturile salariale rămân: „al 13-lea salariu intră pe carduri astăzi sau mâine, însă despre alte drepturi nu pot vorbi acum”.

Nu la fel de drastic este bugetul de cheltuieli al consilierilor locali; de pildă, suma alocată pentru convorbirile telefonice nu a fost diminuată, ci se păstrează aceeaşi cutumă – cine depăşeşte minutele alocate scoate bani din buzunar.

În afară de acestea, mai sunt şi alte soluţii enumerate de primar pentru reducerea cheltuielilor (valorificarea materialelor reciclabile – hârtie, plastic, sau reducerea pierderilor de apă din reţele publice).

Din păcate însă, edilul nu a prezentat şi un raport care să indice cât se va economisi la bugetul local.

Citit 1495 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.