* Pădurea Breana Roşcani, importantă din punct de vedere ecologic pentru stejarul pufos, aflat pe cale de dispariţie * Paradoxal, aria naturală a fost constituită ca sit de importanţă comunitară pentru specii care nu mai există
Judeţul Galaţi are nu mai puţin 16 arii naturale protejate şi un parc natural de interes naţional, 14 situri de importanţă comunitară (SCI) desemnate pentru protecţia speciilor şi habitatelor ameninţate şi cinci arii de protecţie specială avifaunistică (SPA) desemnate pentru protecţia speciilor de păsări sălbatice. Am încercat să vedem care sunt acestea şi să le luăm pe fiecare la puricat, să vedem cât sunt ele de importante prin ceea ce protejează, prin ce se caracterizează şi cum pot fi vizitate.
Atenţia noastră s-a orientat, în primă fază, către aria naturală protejată de interes naţional Pădurea Breana Roşcani, care are o suprafaţă de 78,3 hectare şi care se suprapune peste situl de importantă comunitară Pădurea Breana Roşcani, care se întinde pe o suprafaţă de 157 de hectare, în comuna Băneasa. Trebuie spus că situl (şi implicit rezervaţia naturală) este administrat de către Direcţia Silvică Galaţi şi se află în custodia acesteia, cu excepţia unei suprafaţe de 23,148 ha, care este în proprietatea privată a lui Ghika Mihail Alexandru, dar a cărei pază este asigurată de către Ocolul Silvic Galaţi.
Stejarul şi bujorul, caracteristicile pădurii
Potrivit Direcţiei Silvice, obiectivele de conservare care au stat la baza înfiinţării sitului de importanţă comunitară au fost pădurea de stejar, pădurile stepice euro-siberiene de stejar Quercus spp., tufărişurile caducifoliate ponto-sarmatice, stepele ponto-sarmatice, dar şi plantele capul şarpelui şi irisul. Tot stejarul a fost unul dintre elementele care a stat şi la baza înfiinţării rezervaţiei de interes naţional, odată cu prezenţa arbuştilor de măceşi, păducel, lemn câinesc, porumbar şi a bujorului. Ce-i drept, stejarul şi bujorul pot fi zărite şi în afara pădurii, iar din acest punct de vedere pădurea nu ar fi spectaculoasă, asta o recunoaşte şi inginerul Dorel Folea, din cadrul Direcţiei Silvice. Însă, din punct de vedere ecologic, este importantă, pentru că stejarul a devenit din ce în ce mai rar, atât în România cât şi în afară. “Protejezi stejarul pufos pentru că a devenit o specie pe cale de dispariţie. Sunt puţine zone în România sau în UE unde mai trăieşte stejarul pufos. Dacă ni s-ar spune să plantăm stejar pufos, nu găsim ghindă de stejar pufos. Fructificaţia la stejar e cam la şapte ani, dar din cauza stresului a trecut de zece ani şi nu fructifică, fructificaţiile sunt foarte slabe”, ne-a explicat inginerul.
Animalele ocrotite în rezervaţie sunt mistreţul, căprioara, iepurele, vulpea roşie, uliul păsărar, fazanul şi piţigoiul mare.
Plante protejate, dar care nu există
Tot inginerul Dorel Folea, specialistul în arii protejate din cadrul Direcţiei Silvice Galaţi, ne-a spus că, în cazul multor situri de importanţă comunitară sau al ariilor protejate, o mare problemă constă în faptul în momentul în care Uniunea Europeană a impus României stabilirea unei anumite suprafaţă de arii protejate, ariile au fost stabilite fără a avea un fundament bine definit, fără să fie numărate în prealabil animalele şi plantele. “S-a pornit invers. Mai întâi a fost constituită aria şi abia apoi a fost făcută partea de cercetare a speciilor”, ne-a spus specialistul. Astfel, situl de importanţă comunitară a fost instituit pentru a proteja planta capul şarpelui, dar şi tufărişuri de foioase ponto-sarmatice, care nu au fost găsite în urma cercetării.
Situaţia nu este unică, potrivit acestuia, acelaşi lucru întâmplându-se şi la Pădurea Tălăşmani, în cazul ghiocelului grecesc.
Un alt element legat de această problemă în pădurea de la Breana Roşcani ţine de faptul că în pofida faptului că aceasta este arie protejată pentru stejar sunt identificaţi mulţi exemplari de salcâm. „Mi-am făcut arie protejată ca să protejez stejarul şi constat că în aria aia am salcâm. Nu am voie să scot salcâmul, pentru că nu am voie să fac tăieri. Vom lăsa natura să îşi spună cuvântul. Se va usca, va cădea, îl vom scoate, dacă ne va da aprobare Agenţia de Mediu, sau vom face un proiect de reconstrucţie ecologică şi cu acordul Academiei”, a conchis reprezentantul Direcţiei Silvice.
Din acest punct de vedere, există multe ameninţări naturale pentru habitatele forestiere de stejar, întrucât s-au identificat în cadrul pădurii mai multe exemplare de frasin american şi salcâm, dintre care ultimul este foarte invaziv.
Tradiţie dăunătoare pentru rezervaţie
Pădurea Breana Roşcani este, probabil, cunoscută cel mai mult ca loc de desfăşurare a Sărbătorii Bujorului, sărbătoare care se organizează acolo cu mult timp înainte ca zona să devină arie naturală protejată. Sărbătoarea, prin vânzoleala şi gălăgia pe care o produce, creează presiune asupra habitatului şi speciilor protejate, însă, fiind considerată tradiţie, nici nu poate fi întreruptă.
„Am semnalat Ministerului mediului că sărbătoarea nu se suprapune obiectivelor, dimpotrivă, este un element negativ în menţinerea stării de conservare a ariei protejate. Vin mii de oameni, se aduc staţii de amplificare, mai fac şi focuri - am şi fost avertizaţi de către Garda de Mediu pentru că s-a găsit o vatră veche de foc. Bujorul este specie protejată în zona respectivă şi lumea se duce şi smulge plantele. Am încercat să suspendăm şi nu se poate, este o acţiune tradiţională. Suntem prinşi la mijloc”, ne-a declarat reprezentantul Direcţiei Silvice.
Custodele ariei nu a avut de ales decât să încerce un fel de compromis cu Primăria oraşului Târgu Bujor şi, chiar dacă dă aviz de desfăşurare, să încerce pe cât posibil să limiteze eventualele pagube, respectiv să ia măsuri pentru protecţia habitatelor, a florei, în special a bujorului, şi a speciilor de animale şi să strângă mizeria.
Loc de întâlnire pentru comunişti
Aşa cum ne povesteşte unul dintre pădurarii de la Breana Roşcani, Gabriel Rizea, Sărbătoarea Bujorului era şi ziua în care comuniştii îşi dădeau întâlnire la pădurea din comuna Băneasa. „Ceauşescu avea o ciupercă din stuf, un umbrar şi, de Sărbătoarea Bujorului, venea toată pleiada comunistă. Pe timpul lui Ceauşescu, era jale aici. Era îngrădită pe atunci o porţiune de cam 16 hectare, unde petreceau numai comuniştii, care veneau cu lăutari, cu tot tacâmul, iar oamenii de rând erau la intrarea în pădure. De Sărbătoarea Bujorului, găseai aici cârnaţi, mici, bere la discreţie. La intrarea în pădure era o poartă ţărănească, în restul anului era numai cadrul porţii, dar la sărbătoare aduceau şi porţile”, ne-a spus pădurarul.
Obiectiv de cercetare şi studiu şcolar
Chiar dacă pădurea nu are o infrastructură pusă la punct pentru turism, potrivit inginerului Dorel Folea, de-a lungul timpului, sporadic, au avut şi au loc drumeţii în zona rezervaţiei şi a sitului, excursii cu bicicleta, excursii specializate pentru observaţii de peisaje şi păsări, activităţi de cercetare şi activităţi de educaţie ecologică.
Pădurarul confirmă şi el că vizitele sunt foarte rare, iar cel mai adesea pădurea este folosită de către şcolile din jur, pentru orele de biologie, sau de către specialiştii în domeniul ştiinţelor naturii. „A venit un doctor de la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Republica Moldova şi a rămas foarte încântat de numărul speciilor de păsări”, ne-a spus Gabriel Rizea.
Totodată, potrivit datelor furnizare de către Direcţia Silvică, în 2013 a fost încheiat un contract de colaborare cu Institutul de Biologie din Bucureşti al Academiei Române pentru o cercetare privind lichenii. Accesul în pădure pentru vizitatori este gratuit, dar numai cu acordul şi în prezenţa pădurarului, iar pentru aceasta trebuie luată mai întâi legătura cu el.
