(FOTO) PRIMĂRIA TAIE COPACII de pe Faleza Superioară FĂRĂ AUTORIZAŢIE de mediu!
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

(FOTO) PRIMĂRIA TAIE COPACII de pe Faleza Superioară FĂRĂ AUTORIZAŢIE de mediu!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Copacii "fără valoare dendrologică" sunt tăiaţi pentru mai multă "vizibilitate" spre Dunăre


Pe Faleză dispar copacii pe bandă rulantă, iar răspunsurile municipalităţii sunt aceleaşi: copacii tăiaţi sunt "bolnavi", "bătrâni" sau este vorba de "reabilitare dendrologică". Mai nou, Primăria vine cu o altă teorie, respectiv că nu se vede Dunărea din cauza copacilor crescuţi aiurea. După ce săptămâni de-a rândul au fost puşi la pământ mai mulţi copaci, atât de pe Faleza Superioară, cât şi de pe strada Regiment 11 Siret, acum Primăria a trecut la defrişare pe taluzul Falezei.

"Tăieri pentru restaurarea Falezei"

Începând de săptămâna trecută, pe valea Falezei, în dreptul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, municipalitatea a tăiat tot pe o porţiune de aproape 10 metri, de la arbuşti până la copaci. Luni, angajaţii Gospodărire Urbană erau în dreptul vilelor de pe Faleză, făcând aceeaşi „curăţenie”, pe versantul care face legătura între Faleza Superioară şi Faleza Inferioară.

Potrivit unui raport al societăţii Gospodărire Urbană, publicat pe site-ul Prefecturii Galaţi şi care urmează a fi prezentat, astăzi, în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, intervenţia se face doar asupra arborilor uscaţi în totalitate, precum şi a arbuştilor crescuţi spontan. Totodată, raportul mai arată că tăierile fac parte dintr-o restaurare a Falezei.

CITEŞTE ŞI: IAR "se umblă" la TEII de pe FALEZA Superioară

Surse din cadrul Primăriei Galaţi susţin că această restaurare ar consta în tăierea tuturor copacilor din partea superioară a versantului, pentru că aceştia nu numai că nu au valoare dendrologică, fiind vorba de copaci care au crescut singuri, fără să fie sădiţi, dar şi obturează vizibilitatea spre Dunăre. În consecinţă, în zona superioară a versantului nu va mai fi sădit niciun arbore.

Garda de Mediu analizează

Potrivit comisarului şef al Gărzii de Mediu, Iulian Cosma, Primăria municipiului Galaţi este acoperită cu documente pentru tăierile efectuate în Regiment 11 Siret şi pe Faleza Superioară, dar în ceea ce priveşte tăierile masive de pe taluzul Falezei analiza este încă în curs.

„Am solicitat documente pentru mai multe tăieri, inclusiv pentru taluz. Avem şi sesizări pe această temă, urmează ca în perioada următoare, odată cu finalizarea acţiunilor de verificare, să avem şi rezultatele. Am fost în teren, am văzut copacii tăiaţi. Pe taluz, s-a tăiat tot. Au ras. Noi vorbim doar pe partea legală, de documente. Noi nu exprimăm păreri, vorbim strict din punct de vedere legal. Pentru cei sănătoşi, conform Legii 24/2007, Legea spaţiilor verzi, municipalitatea este obligată să ceară aviz de la Agenţia de Protecţia Mediului. Primăria ia decizia să îi taie, dar numai cu avizul Agenţiei de Protecţia Mediului. Pot efectua operaţiunea numai după avizul instituţiei de mediu”, ne-a declarat comisarul şef al Gărzii de Mediu.

Nu s-a solicitat aviz de tăiere

Restaurare sau nu, potrivit directorului Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Carmen Sandu, municipalitatea nu a făcut nicio solicitare pentru eliberarea avizului de mediu pentru tăieri. „Nu au autorizaţie. N-au solicitat nicio autorizaţie. Nu au venit cu nici o justificare sau proces-verbal din care să reiasă necesitatea tăierilor. Nu au făcut solicitare nici pentru Faleza Superioară, nici pentru taluz”, ne-a declarat reprezentantul Agenţiei pentru Protecţia Mediului.

CITEŞTE ŞI: ALEŞII Galaţiului, chemaţi la dezbatere publică: „FALEZA DUNĂRII are nevoie urgent de CONSOLIDARE”

 

Citit 4354 ori Ultima modificare Luni, 25 August 2014 20:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.