* De la „când s-o împărţit norocul”, la alegerile pentru Parlamentul European * Aspiraţii la trei pahare: „Să nu fim ultimii, să fim şi noi măcar pe la mijloc…” * La urne, pe axa Bordeaux - Nicoreşti * Fonduri bune, dar „chinuitoare” * Europa nu e perfectă, dar e perfectibilă *
Când s-o împărţit norocul, Nicoreştiul a fost un loc binecuvântat: pământ rodnic, podgorii cât vezi cu ochii, oameni vrednici, neam de răzeşi. Drept e că de la facerea lumii s-au mai schimbat lucrurile…
Viile s-au împuţinat - din 2.500 de hectare de podgorii au rămas doar vreo 1.500, tinerii au plecat prin străinătate să-şi facă un rost, iar în viaţa de toate zilele altă făină se macină la moară. Mai nou, cu europarlamentarele.
„Împreună, la bine şi la greu!” îndeamnă un afiş lipit pe butoiul instalat pe post de „monument al viticulturii” deasupra unei staţii de autobuz. „Alege bine!” - alt îndemn plasat „de concurenţă” pe un stâlp din apropiere. Ce s-o alege s-o vedea curând.
„Hai la vot şi la mai mare!”
Zece sate, 3.300 de alegători, şapte secţii de votare. Campania a decurs fără mare tam-tam, însă chiar şi aşa, oamenii nu puteau „să lase Europa să treacă pe lângă ei”, aşa, nebăgată în seamă.
Nucleu de bază al societăţii civile comunale, birtul lui nea Nicu Grigoraş, aşezat strategic între biserică şi primărie, marcat cu steagurile UE şi României, ţine loc de agora. Că, de, la un păhărel se mai dezleagă limba omului şi mintea devine mai sprinţară. Iar când e vorba de UE, politică şi europarlamentare, atunci sunt multe de spus, chit că scepticismul cam întrece optimismul.
„Apăi, dragă domnule, o fi bună Europa pentru unii, dar politica asta, în agricultură, cam deranjează la stomac. La noi, Cooperativa Munca în Zadar! Am nişte verişori plecaţi «afară» şi acolo traiu-i mai bun”, ne spune Costache Postolici, mecanizator cu state vechi.
Ăi mai bătrâni zic de UE „că-i tot un fel de URSS”, dar Ionel Mircea, inginer, ca om mai învăţat, e de altă părere: „Ruşii mai mult luau decât dădeau! Acu-i pe dos: mai vin fonduri, ne ajută să ne mai ridicăm şi noi, cu un drum, o canalizare…”
„Da, şi cu subvenţiile cum rămâne? De ce la noi se dă un leu şi la neamţ trei? Corect aşa?”, sare cu vorba şi nea Vasile Butuc.
„Vedeţi, ce v-am spus! Una se spune, alta iese. Ca politician trebuie să fii bun mincinos. Chiar şi la PE. Că doar ăia n-or fi sfinţi!”, oftează eurosceptic nea Costache mecanizatorul.
După o sorbitură, nea Vasile Butuc pare, totuşi, mai împăcat cu Europa. „Ne-o dat pământul, avem unde creşte animalele, cu via merge cam prost… Dar dacă s-or ţine locurile de muncă, ne-om descurca noi.”
Cum rămâne cu europarlamentarele? Merge lumea la vot? „Candidaţii? Ei s-o ales, s-o pus pe liste, se cam ştie ce şi cum. Dacă ei s-o ales singuri - eu ce să zic? - mergem şi noi după ei. Hai la vot şi la mai mare!”, spune mai în glumă, mai în serios Vasile Butuc.
De partea cealaltă a mesei, inginerul Ionel pare mai hotărât: „Păi, mergem, cum să nu mergem! Poate-om vedea vreun progres. Să venim şi noi pe linia ţărilor civilizate!” Singura problemă, recunoaşte el, e termenul în care „visul european” va fi atins: „În câţi ani? Apăi, dacă ar sta ei pe loc, să-i ajungem noi, ar fi bine… Da’ şi ei merg înainte. Da’ măcar să ne ţinem şi noi, măcar să nu fim ultimii, să fim şi noi, aşa, măcar pe la mijloc…”.
„L’Europe e una singură!”
Următorul popas îl facem la monsieur Jean Pierre Amblard. Ei bine, da, e cetăţean francez, iar de vreo trei ani e gălăţean de Nicoreşti cu acte în regulă, inclusiv pe listele de alegători pentru europarlamentare! Cum vine aşa tărăşenie? Ale vieţii valuri, după ce a cunoscut-o pe Coca, femeie harnică şi pricepută, dl Amblard a schimbat viile din Bordeaux cu viile din Nicoreşti!
„Amour! Ne-am cunoscut în Franţa. Eu eram installateur, iar Coca era la travail, la muncă, în Bordeaux. Ne-am plăcut, ne-am căsătorit, am venit aici! E bine la ţară. Rustique! E ritm de sezon: Grădina, deal cu via, le ciel bleu”, ne explică dl Amblard.
Doamna Coca ne invită să zăbovim o ţâră la masă, sub vişin, şi ne serveşte din rezerva „de protocol” cu o cafea franţuzească. Dl Amblard nu se lasă nici el mai prejos şi pune pe masă o sticlă de Băbească, pregătită… „în stil Bordeaux”. „No producţie chimică, totul naturel!”, ni se spune.
Ajungem şi la politică. „Eu politica urmăresc de amuzament. Politicienii români, la fel ca francezi: vorbesc aşa, aşa şi iese comme ci, comme ca. Cu alegerile pentru UE, trebuie spirit civic. Şi vreau la vot, că-i progres. Şi vreau şi aici progres, pentru familia mea. E avantage pentru tot: agricultură, industrie, comerţ”, e de părere monsieur Pierre.
Nu-l deranjează că va trebui să voteze candidaţi români şi nu francezi: „L’Europe e una singură! C’est bien pour tous! E bine pentru toţi!”
Dacă vă gândiţi că, la Nicoreşti, domnul Amblard e singurul cetăţean străin care va pune ştampila la europarlamentare vă înşelaţi. Pe listele de alegători din Nicoreşti s-au mai înscris şi dl Jean Marc Burneau, tot cetăţean francez, stabilit în zonă cu ceva afaceri, dar şi Eithene Barion, o irlandeză ce a ajuns cu ani buni în urmă în comună ca voluntar al unei fundaţii umanitare!
Sufletul locului
La Nicoreşti, cum o dai, cum o învârţi, „Europa” ia chipul podgoriilor - Băbească Neagră, Fetească Albă, Merlot. Dar când vine vorba de vinificaţie şi norme europene, dl Marinică Lungu, unul dintre cei ce s-au încumetat a transforma un vechi SMA într-o fermă cu 24 hectare de vie şi 70 hectare cu alte culturi, nu se poate opri să nu vadă partea goală a paharului.
„Din păcate, la noi, vinificaţia… nu mai este rentabilă. Şi asta din cauza «borşurilor», vinuri contrafăcute «Dealurile Chimiei»! Ce norme europene, domnule? Nimic nu le-a oprit de pe piaţă!”, spune cu năduf dl Lungu. Necazul mai e că, la noi, dacă vinul e mult şi ieftin, consumatorul nu prea se uită la calitate. Zici că te duci la export, dar la asta doar marii procesatori dacă reuşesc, la costuri mari, să pătrundă. Şi uite-aşa, micii producători încep să dispară.
Însă, în ciuda vremurilor, viţa-de-vie înseamnă mai mult decât profit, consideră dl Lungu: „Unii au defrişat viile, dar eu nu pot să fac asta. Via e sufletul locului, iar eu unul nu pot să renunţ la aşa ceva!”
Mai mult, Marinică Lungu s-a luat la trântă cu sistemul, cu birocraţia, pentru a menţine ferma puternică. O oportunitate a fost, recunoaşte dl Lungu, şi cu fondurile europene, însă nici ele nu au fost accesate fără „aventuri”: „Programele europene sunt… chinuitoare. Am fost şi pe SAPARD, şi pe FEADR. Şi se face exces de zel, că aşa-i la români: ţi se mai cere un punct, o virgulă, ţi se mai cere un document deşi nu-i trecut în ghidul solicitantului. Drept este că e bine să iei utilaje noi cu 50-60 la sută din preţ, dar pe ultimul proiect la care am fost - de 70.000 euro, cu tot cu «banii la ciorap» - am făcut vreo sută de drumuri.”
O nouă staţie de prelucrare a seminţelor, două tractoare „care mănâncă jar”, precum şi o serie de alte utilaje agricole, au fost „zestrea” cu care s-a ales ferma dlui Lungu de pe urma proiectelor europene. Însă, chiar şi aşa, când vine vorba de politica UE, opinia lui Marinică Lungu este fără echivoc: „Politica mea e una şi bună: să se termine cu «borşurile» şi să fie salvate viile!”
* * *
După cum se vede, Europa e mai mică decât credem! Unii privesc lucrurile mai hâtru, alţii mai detaşat sau mai implicat, după caz, după grijile fiecăruia.
Însă, oricum ar fi, duminică, sătenii din Nicoreşti, la fel ca toţi gălăţenii, ca toţi cetăţenii din Franţa, Spania sau Italia sunt chemaţi la vot să-şi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European. Şi, poate, că, într-adevăr, în UE nu toate lucrurile sunt perfecte. Dar cel puţin sunt perfectibile. Iar primul pas în acest sens este de a decide cine va pune umărul să fie şi la noi la fel.
Explicaţii foto:
1 – Europa, hai noroc!
2 – Butoiul electoral
3 – Sub vişin, cu familia Amblard
4 – Zestrea lui Marinică Lungu
