Centrul Bujorului are un NOU PARC, donat de o firmă privată
Foto: Foto: Facebook (Laurenţiu Viorel Gîdei)

Centrul Bujorului are un NOU PARC, donat de o firmă privată
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

De săptămâna trecută, în faţa Liceului „Eremia Grigorescu”, din Târgu Bujor, a fost finalizat unul dintre cele mai noi părculeţe din oraş. Chiar dacă spaţiul s-a transformat puţin câte puţin, timp de mai multe săptămâni, iar realizarea lui a început mai demult, prin amenajarea spaţiului verde, a pavelelor, a lampadarelor şi a băncilor, până la sfârşitul lunii mai, când la Târgu Bujorul s-au desfăşurat Zilele Oraşului, în parc au apărut şi o fântână arteziană, dar şi o lucrare care înfăţişează omul vitruvian al lui Leonardo da Vinci. Toată treaba s-a datorat unei societăţi din Târgu Bujor, care are are ca domeniu de activitate transportul, distribuţia şi comerţul cu ridicata cu combustibil solid, lichid şi gazos şi a produselor derivate din acestea.

"Înainte erau numai boscheţi în faţa liceului. Era o porcărie. Nu este prima dată când familia Solomon, care are societatea Rojevas 2000, se implică în schimbarea la faţă a oraşului. Sponsorizează la noi în oraş de ani de zile. Acum câţiva ani a sponsorizat Şcoala Nr. 2 cu instalaţia de încălzire şi centrala termică. Este un lucru admirabil şi îi încurajează şi pe alţii să facă astfel de donaţii", ne-a declarat primarul oraşului Târgu Bujor.

Citit 2344 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Iunie 2015 15:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.