Până de Crăciun: Va fi stabilit împuternicitul privind câinii fără stăpân

Până de Crăciun: Va fi stabilit împuternicitul privind câinii fără stăpân
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

După cum vă anunţam anterior, suspendarea normelor de aplicare a Legii 258/2013 cu privire la eutanasierea câinilor fără stăpân a fost respinsă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), astfel încât municipalităţile pot trece la aplicarea legii. Cu toate acestea, acum Primăria Galaţi nu poate demara nicio acţiune în acest sens, întrucât nu există un împuternicit al primarului care să decidă eutanasierea fiecărui câine în parte.

Potrivit directorului Ecosal, Ionuţ Pucheanu, un astfel de împuternicit va fi numit până la Crăciun. „Am avut o discuţie cu domnul primar, am înaintat o hârtie către Primărie, pentru că în tot angrenajul acesta pe care îl descrie legea, mai lipseşte o mică rotiţă, care este împuternicitul primarului, şi ni s-a promis că până în Crăciun vom avea o astfel de dispoziţie din partea Primăriei şi astfel să putem intra în linie dreaptă. Avem şi o hotărâre de Consiliu Local care îşi asumă un număr de câini pentru a fi găzduiţi”, a declarat directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu.

Potrivit Legii 258/2013, articolul 8 „Câinii nerevendicati sau neadoptaţi vor fi eutanasiaţi, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, în termenul stabilit prin aceasta decizie. Termenul va fi stabilit avându-se în vedere capacităţile de cazare şi disponibilităţile bugetare. Acest termen poate fi modificat motivat”.

Citit 2123 ori Ultima modificare Vineri, 18 Decembrie 2015 18:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.