Situaţia MAIDANEZILOR din Galaţi - Nu au locuri în padoc, dar nici nu sunt eutanasiaţi
Foto: Foto-arhivă "Viaţa liberă" (Bogdan Codrescu)

Situaţia MAIDANEZILOR din Galaţi - Nu au locuri în padoc, dar nici nu sunt eutanasiaţi
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

* În cursul anului trecut, doar aproape 1.000 de câini au fost capturaţi de pe străzi * Chiar dacă legea care permite eutanasierea maidanezilor a devenit aplicabilă, la Galaţi punerea ei în practică este amânată


În 2013, autorităţile gălăţene veneau cu nişte declaraţii şocante - avem peste 16.000 de câini fără stăpân pe străzi. Îi vezi la fiecare colţ de stradă, la punctele de colectare a gunoiului, pe lângă blocuri. Îi auzi noaptea lătrând. Ştii că sunt peste tot, singuri sau în haite.

Din 2013 şi până acum, nu pare să se fi schimbat nimic. Primăria doar a reabilitat padocul vechi de pe Zimbrului, cu 60.000 de lei, şi a mai făcut o extindere, în valoare de 80.000 de euro. Din datele furnizate de către Ecosal, de la începutul anului, 955 de câini au fost strânşi de pe stradă de către Serviciul Public. Astfel, strângând aproape 1.000 de câini din peste 16.000, înseamnă că va dura cel puţin 16 ani să fie capturaţi toţi maidanezii, asta în cazul în care nu se mai înmulţesc.

Totodată, anul trecut, au fost adoptaţi 502 câini, iar la ora actuală sunt în adăpostiţi în padocul de pe Zimbrului 1.130 de câini. Cam atât, în rest, au aşteptat să vadă ce se întâmplă cu normele de aplicare a Legii 258/2013.

Eutanasierea, motiv de judecată

Legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân, în termen de 14 zile de la capturare, a fost aprobată în 2013, iar la finele anului respectiv au apărut şi normele de aplicare. O hotărâre de Consiliul Local pentru a pune în practică legea cu pricina a venit în iunie 2014.

În aceeaşi lună, însă, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat normele de aplicare, la cererea fundaţiei Vier Pfoten. Timp de mai bine de un an, Guvernul s-a judecat cu Vier Pfoten, până când, pe 26 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins definitiv cererea organizaţiei neguvernamentale de suspendare a normelor de aplicare a Legii 258/2013.

Avem lege, dar nu avem împuternicit

În noiembrie 2015, totul părea clar, normele de aplicare ale legii care permite eutanasierea fiind din nou vigoare. În schimb, Primăria nu poate trece la aplicarea legii, pentru că primarul nu a desemnat un împuternicit care să decisă viaţa şi moartea fiecărui animal în parte.

Potrivit legii cu pricina, articolul 8, "Câinii nerevendicati sau neadoptaţi vor fi eutanasiaţi, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, în termenul stabilit prin aceasta decizie. Termenul va fi stabilit avându-se în vedere capacităţile de cazare şi disponibilităţile bugetare. Acest termen poate fi modificat motivat". Cum la Galaţi nu există aşa ceva, iar timp de o lună nu s-a luat nicio măsură, totul este amânat pentru anul acesta. "Procedura este în lucru. Cel mai probabil, decizia se va lua după Anul Nou", ne-a declarat, în urmă cu câteva zile, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu.

Dar chiar dacă împuternicitul va fi numit, situaţia se anunţă în continuare controversată. În toamna anului trecut, directorul Serviciului Ecosal, Ionuţ Pucheanu, ne-a spus că fundaţia Vier Pfoten vrea să colaboreze cu administraţia gălăţeană pentru a steriliza câinii din curţile oamenilor, dar cu o condiţie, respectiv, să nu treacă la aplicarea legii eutanasierii. În această situaţie, nu avem decât să aşteptăm pentru a vedea ce decizie va lua Primăria.

Ce se întâmplă dacă se aplică legea

În ultimă instanţă, dacă municipalitatea va alege să aplice legea, vor fi şi câţiva câini care vor fi salvaţi de la moarte. Ultima prevedere a proiectului aprobat de consilierii locali în 2014 vizează prelungirea pe termen nedeterminat a perioadei de cazare pentru un număr de 700 câini în padocul amenajat pe strada Zimbrului. În padocul respectiv ar urma să fie cazaţi 700 de câini permanent, 200 adoptaţi la distanţă şi 260 nou-capturaţi. Pentru întreţinerea unui număr de 700 câini se va cheltui, potrivit hotărârii cu pricina, suma de 630.000 de lei/an, restul bugetului alocat, de până la 1.208.000 de lei, urmând a se cheltui pentru activităţile curente de capturare, sterilizare, identificare, asistenţă medicală şi eutanasiere. În 2015, Primăria şi Ecosal au anunţat că intenţionează să mai construiască un padoc la Smârdan, terenul fiind deja identificat. Astfel, dacă padocul, în care vor putea fi cazaţi peste 600 de câini, va fi realizat, nu este exclus ca municipalitatea să mărească numărul de câini care vor putea fi cazaţi pe cheltuiala Consiliului Local.

Citit 3105 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Ianuarie 2016 00:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.