* Pe Biblie şi Constituţie, între preşedinte şi secretar *
Un nou consilier judeţean a depus jurământul către locuitorii judeţului Galaţi, după ce consilierul PC Petrică Munteanu şi-a dat demisia, fiind incompatibil cu funcţia, odată ce a fost numit director la Vamă. I-a luat locul, de pe „banca rezervelor”, adică altcineva de pe lista aceluiaşi partid, PC: Cătălina Portase, expert contabil şi consultant juridic.
Doamna Portsase, care conduce un cabinet de consultanţă, i-a luat locul fostului consilier conservator, în mod firesc, nu numai pe linie de partid, dar ca şi pregătire, în Comisia nr.1, de buget finanţe, a Consiliului Judeţului.
De la început, noua consilieră a beneficiat de un tratament aparte: deşi iniţial se pregătise într-o latură a sălii un pupitru împodobit cu ştergar, de la care nou-venita să depună jurământul, Cătălina Portase a jurat direct de la masa de consiliu, cu mâna pe Biblie şi Constituţie, între preşedintele Eugen Chebac şi secretarul judeţului, Paul Puşcaş.