Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
ATENȚIE, GĂLĂȚENI! Ce străzi se mai repară săptămâna aceasta
Marți, 25 Octombrie 2016 12:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Serviciul Public Ecosal continuă, la ordinul Primăriei, lucrările de reabilitare şi modernizare a străzilor, parcărilor şi trotuarelor din Galaţi.
Astfel, în săptămâna 24-28 octombrie, vor fi efectuate reparatii prin frezare şi plombare pe DN25, de la Tirighina spre Borcan (ieşirea din Galaţi, pe ambele sensuri), dar şi pe strada Instrucţiei (în centrul oraşului), acolo unde vor fi reparate trotuarul, aleile de acces către blocuri, precum şi carosabilul.
Pe strada Oţelari ...
Silviu Pripoaie este noul şef al Regionalei ANAF Galaţi
Marți, 25 Octombrie 2016 11:30 | Publicat în ECONOMIE
Silviu Pripoaie a fost numit, prin ordin al preşedintelui ANAF, director general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi. Aşa cum „Viaţa liberă” a scris încă de săptămâna trecută, Silviu Pripoaie, fost director executiv al Inspecţiei Fiscale, va ocupa locul fostului director general al regionalei ANAF cu sediul la Galaţi, Eugen Ciorici, pe perioada cât acesta este detaşat la conducerea DGRFP Iaşi, adică pentru următoarele şase luni. Numirea pe post a ...
”Marea copăceală” 2016 | Funcţionarii publici vor PLANTA, joi, COPACI pe străzile oraşului
Marți, 25 Octombrie 2016 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Funcţionarii publici vor renunţa pentru două ore la activităţile pe care le desfăşoară în cadrul serviciilor unde sunt angajaţi şi vor ieşi în stradă pentru a da o mână de ajutor în prima zi din campania de plantare a copacilor pe anul 2016.
"Pe 27 octombrie, începând cu ora 11.00, vă invităm să fiţi alături de noi, pentru un mediu mai curat. Ne dorim un oraş mai verde şi mai sănătos! „Marea copăceală” e startul pentru o primăvară mai colorată şi mai frumoa ...
IATĂ cine poate beneficia de LEMNE DE FOC de la Primărie
Marți, 25 Octombrie 2016 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consilierii locali au aprobat acordarea ajutorului de urgenţă pentru sezonul rece 1 noiembrie 2016 - 31 martie 2017, constând în 1,5 mc de lemne de foc/persoană singură/familie şi alocarea de la bugetul local a sumei de 63.671 de lei, cu TVA, pentru transportul lemnelor la domiciliul beneficiarilor.
Acest ajutor de urgenţă urmează a fi acordat persoanelor/familiilor cu un venit mediu net lunar sub nivelul salariului minim pe economie/lună/membru de familie, care nu pot beneficia de p ...
Instructorii AUTO, băgaţi în corzi | Trei sferturi dintre şcoli îşi fac elevii şoferi
Marți, 25 Octombrie 2016 08:00 | Publicat în AUTO
Procentul de promovare la şcolile de şoferi din Galaţi a crescut spectaculos în ultimele luni * Dacă nu îşi fac bine treaba, şcolile care nu au peste 50 la sută promovare ar putea dispărea de pe piaţă
Aproape 13.000 de gălăţeni au trecut, de la începutul acestui an, prin focurile examenului pentru diferite categorii de permis de conducere, puţin peste jumătate reuşind să iasă victorioşi din proba practică, cea care face diferenţa între cei meniţi să fie şoferi şi ...
GROPZILLA face pui | Mai multe GROPI au apărut în oraş
Marți, 25 Octombrie 2016 07:30 | Publicat în EVENIMENT
Pe adresa redacţiei au sosit, în ultimele zile, mai multe sesizări legate de gropi apărute pe trotuarele sau străzile din Galaţi, unele dintre ele destul de adânci încât să încapă chiar şi o maşină, darămite un om. Astfel, am fost anunţaţi de gălăţeni că Gropzilla (celebra groapă de pe faleza superioară) a început să facă pui în staţia de autobuz din Micro 39A, în staţia din Ţiglina III, de la capătul traseului 104, dar şi în centru, între Potcoava de Aur şi ...
Vila Classic găzduieşte joi, 27 octombrie, începând cu ora 18,00, evenimentul „Open Connect”, organizat de o echipă formată din Nicoleta Nistor, Cornel Trofimov, Lăcrămioara Dumitrescu, Elena Dolea şi Elena Mocanaşu.
"Open Connect" urmăreşte să promoveze ideea antreprenoriatului, în special în rândul tinerilor.
Specialiştii fiecărui domeniu vor împărtăşi tinerilor experienţa şi cunoştinţele lor, dar şi informaţii practice pentru toată lumea. ...
Mii de CARDURI DE SĂNĂTATE au fost pierdute sau distruse. Cât COSTĂ tipărirea unui nou document
Marți, 25 Octombrie 2016 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
7.226 de carduri de sănătate duplicat au fost tipărite pentru judeţul Galaţi, în ultimii doi ani. Duplicatul cardului de sănătate este necesar atunci când documentul primit iniţial a fost pierdut sau distrus de către titular. Un nou card de sănătate este necesar şi atunci când persoana în cauză îşi schimbă datele personale. Dacă primul card de sănătate este gratuit, pentru cel de-al doilea asiguratul trebuie să plătească suma de 15,5 lei.
Solicitarea unui nou card de s ...
BREVIAR JURIDIC | Protecţia copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate
Marți, 25 Octombrie 2016 06:00 | Publicat în JURIDIC
Întrucât plecarea părinţilor la muncă în străinătate are şi efecte negative asupra copiilor minori lăsaţi în ţară, prin Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (modificată şi completată de Legea nr.257/26 septembrie 2013) a fost reglementată procedura pentru delegarea temporară a autorităţii părinteşti cu privire la aceşti copii către altă persoană.
În acest sens, legea sus-menţionată prevede că părintele care exercită singur au ...
LEGUMICULTURA îţi dă libertate, dacă ştii să o iubeşti
Marți, 25 Octombrie 2016 06:00 | Publicat în ECONOMIE
Mirela Lupea are 40 de ani şi spune că nu regretă nicio clipă că a dat viaţa de oraş pe cea de ţară. A locuit şi în Galaţi, dar după ce soţul i-a ieşit, cu ordonanţă, din Combinat, s-a mutat împreună cu el, la Vânători, unde s-a apucat de legumicultură. Acolo se simte liberă. Vine la piaţă, ca să îşi vândă marfa, şi e mulţumită când vede că gălăţenii au încredere în mâncarea pe care ea o produce şi că-i cer să le mai aducă.
„Nu spun că în oraş n ...