Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
3 comentarii

Eveniment eminescian de suflet, în oraşul cu tei. „Ziua Culturii Naţionale”, datorate fabuloasei moşteniri eminesciene, va fi marcată la Galaţi, deja tradiţional, prin omagierea  dăltuitorului limbii române, rămase, foarte puţin schimbate, de aproape un veac şi jumătate de la zidirea sa de către poetul emblematic, printr-o adunare populară, la statuia Poetului din Parcul Eminescu, sub genericul „Eminescu de-a pururi”, urmată de un spectacol omagial.

Astfel, luni, 15 ianuarie, de la ora 10,00, la statuia poetului realizată de Frederik Stork, inaugurată pe 16 octombrie, în anul de graţie 1911, în fostul Parc municipal, în prezenţa lui Mihail Sadoveanu, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu, Corneliu Moldovan, Alexandru Cazaban, Emil Gîrleanu, Jean Bart, Natalia Negru, I. A. Bassarabescu, Nicolae Iorga, Maria Filotti şi alţii, şi acum sunt aşteptaţi oameni de inimă eminesciană. Se vor rosti scurte alocuţiuni, se vor desfăşura recitaluri poetice şi se vor depune flori. Vor recita actorii Vlad Vasiliu şi Lică Dănilă, vom avea un recital liric susţinut de scriitorii Angela Ribinciuc, Victor Cilincă şi Adi-George Secară, alături de elevi ai Şcolii de Arte a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” şi ai Şcolii nr. 28 - coordonator bibliotecar Victoriţa Tănase. Prezintă inegalabila  Angela Ribinciuc.

Sunt aşteptate autorităţi şi personalităţi culturale şi spirituale gălăţene, elevi, studenţi, scriitori, poeţi, bibliotecari, iubitori de cultură gălăţeni etc.

Urmează o întrunire aşezată, într-o sală cuprinzătoare, cu intrare liberă: de la ora 12,00, în sala Teatrului Muzical, intitulată: Ziua Culturii Naţionale - „Geniu românesc eminescian“, un spectacol omagial cu artişti de la Teatrul Muzical „Nae Leonard” şi de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”. Din program: alocuţiunea managerului Bibliotecii „V. A. Urechia”, Zanfir Ilie, despre însemnătatea evenimentului, recital de poezie eminesciană în interpretarea actorilor Lică Dănilă şi Vlad Vasiliu, recital liric al scriitorilor Victor Cilincă, Angela Ribinciuc şi Florina Zaharia, proiecţia filmului „Luceafărul”, realizat de Direcţia Judeţeană de Cultură Galaţi, spectacol omagial eminescian, în interpretarea artiştilor de la Teatrul Muzical „Nae Leonard”. Prezintă: Elena Anghel, actriţă a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.

Organizatirii evenimentului sunt Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi, în parteneriat cu Primăria municipiului, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Consiliului Local şi în colaborare cu instituţiile de cultură: Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Teatrul Muzical „Nae Leonard” şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură.

Citit 2693 ori Ultima modificare Luni, 15 Ianuarie 2018 02:50

3 comentarii

  • postat de Maxim Luni, 15 Ianuarie 2018 16:36 82.78.249.*** Link la comentariu
    0
    1

    Gata, ati bifat si evenimentul acesta!

    Daca ati avea respect pentru Eminescu si opera lui, pentru toti ceilalti scriitori romani si straini, ati face putina ordine la Biblioteca V.A.Urechea care arata ca un birt comunal, cu mobilier tocit deja (pentru ca a fost facut din PAL - va dati seama - cel mai ordinar material intr-o cladire atat de frumoasa) cu parchet de plastic montat probabil peste cel original, cu cartile aranjate alandala pe rafturi, personalul nedandu-si nici un interes.

    Chiar am ajuns sa regretam vremurile apuse cand un bibliotecar insemna ceva, acum poti asculta problemele personale ale angajatilor. Infiorator ce mult a decazut aceasta biblioteca.

    Raportează
  • postat de Georgia Duminică, 14 Ianuarie 2018 21:55 89.136.5.*** Link la comentariu
    3
    6

    La multi ani lu eminescu!

    Raportează
  • postat de Tara nu cheari Vineri, 12 Ianuarie 2018 20:56 89.137.137.*** Link la comentariu
    2
    10

    Mihai Eminescu un geniu ce va ramane , un roman adevarat care a tinut cu tara si nu cu dusmanul cotropitor...adevarat roman ce va ramane vesnic in memoria noastra.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.