Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Tăcere în cazul infecţiei din Spitalul Judeţean
Joi, 22 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Deşi a trecut o săptămână de când Ministerul Sănătăţii a publicat concluziile raportului privind cauzele care au condus la decesul, în Spitalul Judeţean, a două persoane, infectate cu bacilul acinetobacter, până în acest moment, conducerea Consiliului Judeţean Galaţi (administrator al unităţii) nu şi-a prezentat un punct de vedere. „Încă mai aştept să-mi fie trimis raportul comisiei de anchetă, după care voi informa, la rândul meu, consilierii judeţenei, urmând s ...
După ani buni de procese, Sorin Neacşu s-a ales cu o condamnare şi cu o confiscare de un miliard de lei vechi. Numai că punerea în executare, cel puţin a mandatului de arestare, este un pic amânată, din lipsă de… condamnatSorin Neacşu, fost patron al unor cluburi de noapte implicat într-un scandal monstru de prostituţie, a încercat vreme de cinci ani să scape de acuzaţiile care i s-au adus. Anchetatorii l-au învinuit de faptul că-şi obliga angajatele să presteze servicii sex ...
Zece ani de temniţă îl aşteaptă pe Marius Ionuţ Manea, studentul la Drept acuzat de uciderea lui Vasile Sima. Reamintim că omorul s-a petrecut în martie anul acesta, în comuna Munteni. Marius, în vârstă de 23 de ani, se contra mai tot timpul cu Sima, în etate de 44 de ani, iar motivul a fost tot timpul acelaşi - câinii, pe care primul îi iubea, iar cel de-al doilea îi detesta. Sima i-ar fi ucis doi câini lui Manea, şi cum scânteia exista, atunci când l-a văzut că îi asmut ...
În perioada care a mai rămas până la sfârşitul anului în curs, aşa cum ne-a precizat Ion Ciafalon, şeful DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi, una dintre priorităţile colectivului de procurori o constituie soluţionarea cauzelor mai vechi. „Avem şi astfel de restanţe, pentru că volumul de muncă este copleşitor, Galaţiul fiind, cum se ştie, alături de Brăila şi Vrancea, zone cu un potenţial criminogen ridicat. În plus, efectivul de procurori este destul de mic faţă v ...
Cum care e motivul disputei de la Oţelul? Maldărul de euro din Liga Campionilor, sumă imensă, în stare să ia minţile şi celui mai cumpătat om de pe planetă! Marius Stan şi Ionel Borş au ajuns la cuţite din cauza celor peste 15 milioane de euro (asta e evident), bani care nici măcar nu au ajuns la club. Imaginea sacilor de euro răsturnaţi cu basculanta pe gazonul din Ţiglina are capacitatea de a-i face pe protagonişti să se aşeze din timp într-o poziţie avantajoasă. Aceasta ...
Cheltuieli fictive şi un prejudiciu de peste 450.000 de lei adus bugetului de stat – acestea sunt motivele pentru care ofiţerii Serviciului de Investigare Fraude din cadrul IPJ Galaţi au început urmărirea penală faţă de Vasile D., administrator al unei firme de construcţii din Tecuci. „În perioada decembrie 2009 - septembrie 2010, Vasile D. a desfăşurat în numele societăţii activităţi de comerţ, înregistrând cheltuieli fictive cu două societăţi comerciale din Bacău ş ...
Spînu Ionel, zis „Jon”, asociat la SC Jon şi Lena SRL Galaţi, a încurcat-o din moment ce a fost trimis, zilele acestea, în judecată, pentru o infracţiune gravă, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. El este acuzat că a încălcat prevederile Legii nr.360/2003, privind regimul substanţelor periculoase şi preparatelor chimice periculoase, precum şi prevederile art.312 Cod penal, care se referă la traficul de stupefiante.Mercurul sau „argintul viu ...
* Interviu cu Ion Ciafalon DIICOT GalaţiJudeţele Galaţi, Brăila şi Vrancea reprezintă un colţ de ţară acoperit, cu cele specifice muncii, de procurorii Serviciului Teritorial Galaţi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism DIICOT. Unele fărădelegi au şi frecvenţă mare; această realitate, precum şi finalitatea demersurilor procurorilor reprezintă motivele pentru care i-am solicitat câteva opinii procurorului-şef Ion Ciafalon, cel care ...
Conducerea ISJ Galaţi a stabilit că subiectele vor fi unice pentru tot judeţul * Limba română a fost programată într-o singură zi – 28 septembrie * Itemii vor diferi de la o zi la altaSăptămâna viitoare, toţi elevii din Galaţi vor susţine evaluările iniţiale cerute de MECTS. Deşi reprezentanţii ministerului au lăsat elaborarea subiectelor la latitudinea comisiilor metodice din fiecare şcoală, conducerea ISJ Galaţi a stabilit că itemii vor fi concepuţi centralizat şi ...
Donatori pentru Progresul României
Joi, 22 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Autoritatea Electorală Permanentă a verificat documentele contabile ale Organizaţiei Judeţeane Galaţi a Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), pentru anul 2010.
Controlul a scos la iveală faptul că veniturile, filialei au fost obţinute din donaţii în valoare de 15.300 de lei primite de la persoane fizice şi din donaţii în valoare de 3.000 de lei primite de la persoane juridice.
UNPR a avut grijă să preia în contabilitate veniturile şi cheltuielile din campania e ...

