Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Din păcate, şi în rândul copiilor şi al tinerilor incidenţa diabetului este în continuă creştere. Dacă până nu demult pacienţii cu vârste fragede erau diagnosticaţi, în special, cu diabet de tip I, în ultima perioadă s-a remarcat că nici diabetul de tip II nu îi ocoleşte, în parte datorită alimentaţiei lor nesănătoase. Mai multe detalii ne-a oferit dr. Cristina Mistodie (foto), medic diabetolog în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.Ce trebuie să facă pări ...
* Cele mai multe nereguli din punct de vedere al igienei au fost constatate în bucătării * Remarcabil: trei spitale fără nicio deficienţă * Recentul scandal în urma căruia a ieşit la iveală faptul că o unitate medicală de elită precum Clinica de Cardiologie de la Tg. Mureş funcţionează fără a avea autorizaţie sanitară obligatorie în acest scop ne-a determinat să ne întrebăm care o fi, din acest punct de vedere, situaţia spitalelor gălăţene.De la dr Liliana Moise, ins ...
Gălăţenii interesaţi să urmeze cursurile liceale la seral sau în sistem de frecvenţă redusă trebuie să ştie că se apropie înscrierea în clasa a IX-a. Astfel, între 23 – 25 iulie candidaţii din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data de 13 septembrie 2009 inclusiv îşi pot depune dosarele la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, din Str. Portului. Repartizarea lor are loc între 27 – 29 iulie. Din dosarul de înscriere nu trebuie să li ...
Cei mai mulţi absolvenţi de liceu din Galaţi vor să devină economişti şi ingineri, au constatat realizatorii unui studiu efectuat de Centrul de Cercetări a Interferenţelor Culturale Europene, secţia Sociologie, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. În urma analizei răspunsurilor a 345 de elevi de clasa a XII-a din oraşele Galaţi, Tecuci şi Tg Bujor, lect. dr. Mihail Rariţa, lect. dr. Răzvan Dinică şi asist. drd. Daniela Rusu au constatat că domeniul ec ...
Opinii de la catedră: Acesta e nivelul real al şcolii româneşti
Joi, 09 Iulie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Profesorii gălăţeni ne-au răspuns la întrebarea „Reflectă notele de la bacalaureat nivelul de pregătire al absolvenţilor?” * La extrema de jos a clasamentului pe judeţe, înainte de afişarea notelor finale, Galaţiul e, de fapt, oglinda întregului învăţământ românesc. Asta cred profesorii din liceele gălăţene despre rezultatul de circa 60 la sută din acest an, care nu este cu mult diferit faţă de cel de anul trecut. Notele umflate de la cealaltă extremă a topului p ...
Rezultatul muncii multor politicieni români se ilustrează cam aşa: eu produc sută la sută kilograme de valută, fac un semn, se strâng ortacii şi aduc banii cu sacii. Ai spune că asta seamănă cu o manea. Si chiar este! Iar adevăraţii profesionişti (şi cei din showbizul ritmat ţigăneşte, dar şi cei din politică) ştiu asta foarte bine. Şi n-ar fi o problemă dacă banii din sacii despre care se vorbeşte ar fi pentru visteria naţională şi nu din visteria naţională. În pl ...
Ieri, 8 iulie, la Galaţi, în organizarea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei şi cu sprijinul Consiliului Judeţului Galaţi, s-a desfăşurat seminarul de pregătire a potenţialilor beneficiari în vederea elaborării de proiecte în cadrul Programului Operaţional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre 2007-2013. Programul urmăreşte dezvoltarea economico-socială durabilă şi echilibrată a regiunilor cuprinse în bazinul Mării Negre, iar bugetul estimativ al Programul ...
* Rezultate proaste egal schimbări * Prim-vicepreşedintele PD-L Adriean Videanu (foto), numit de conducerea partidului supervizor al reorganizării judeţene, a participat sâmbătă la şedinţa Biroului Permanent Judeţean al filialei gălăţene a partidului. Preşedintele filialei, deputatul Mircea Toader, a declarat că la şedinţă s-au analizat rezultatele alegerilor europarlamentare în judeţ şi implicarea responsabililor partidului. Dacă la municipiu rezultatele electorale au fost ...
Dobre nu „simte” interesul autorităţilor locale în salvarea Combinatului
Joi, 09 Iulie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul PNL Victor Paul Dobre nu este sigur că autorităţile gălăţene se preocupă de soarta combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi . „Nu simt încă prezente autorităţile administraţiei publice locale! Nu l-am auzit pe preşedintele Consiliului Judeţean vorbind de Combinat, nu l-am auzit pe dl primar, nu l-am auzit pe dl prefect. Nu spun că nu s-or fi ocupând – probabil –, dar nu i-am auzit până acum…” Dobre a mai spus că pe vremea când era prefect era prezent ...
Plan avem, dezvoltare urbană ne mai trebuie
Joi, 09 Iulie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Nervi şi justificări la PIDU * Galaţi, pol de dezvoltare şi posibil aspirator de bani * Reprezentanţii firmei de consultanţă EuroConsultants Corporation au prezentat, miercuri, în faţa funcţionarilor publici din Primărie şi CJ, dar şi a doi reprezentanţi ai societăţii civile – prezenţă mai mult decât modestă raportată numai la zecile de ONG-uri locale! -, Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. Este vorba despre o strategie de dezvoltare a Galaţiului în următorii ani, ...