Inginerii şi economiştii, cele mai vânate profesii

Inginerii şi economiştii, cele mai vânate profesii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cei mai mulţi absolvenţi de liceu din Galaţi vor să devină economişti şi ingineri, au constatat realizatorii unui studiu efectuat de Centrul de Cercetări a Interferenţelor Culturale Europene, secţia Sociologie, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

În urma analizei răspunsurilor a 345 de elevi de clasa a XII-a din oraşele Galaţi, Tecuci şi Tg Bujor, lect. dr. Mihail Rariţa, lect. dr. Răzvan Dinică şi asist. drd. Daniela Rusu au constatat că domeniul economic este cel care îi atrage cel mai mult pe tineri. De asemenea, se constată o creştere a interesului pentru meseria de inginer, precum şi pentru cea de medic, având în vedere tânăra Facultate de Medicină de la Galaţi. 14 la sută dintre cei chestionaţi au declarat că vor să se facă ingineri, alţi 14 la sută vor să ajungă economişti, în timp ce 12 procente intenţionează să activeze în domeniul medical.

Surprinzător, pentru meseriile de avocat sau jurist au optat doar 4 procente dintre cei chestionaţi, în condiţiile în care afluenţa de candidaţi la Facultăţile de Drept este constant mare în ultimii ani.

7 la sută dintre absolvenţii de liceu au declarat că vor să lucreze în poliţie şi tot 7 la sută au spus că vor să se facă profesori.

De un interes ridicat se bucură şi meseria de jurnalist, 5 la sută dintre cei chestionaţi declarând că sunt tentaţi să o apuce pe această cale. Mai puţin „populare” sunt meseriile de kinetoterapeut, psiholog sau cele din domeniul artei.

Citit 838 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.