Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Nu vă puneţi cu Albulescu!

Sâmbătă, 17 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL

Pe actorul Victor Rebengiuc îl ştie şi preşedintele. Cândva s-a „fript” cu Cărtărescu, nu auzise de el şi s-a gândit că nu cadrează ca un şef de stat să nu-l fi citit pe un scriitor în vogă. În consecinţă, l-a şi decorat pe scriitor! Dar pe Rebengiuc, unul dintre actorii care au tot vorbit în numele pensionarilor de pe scenă, dl Băsescu trebuie să şi-l amintească bine şi din alte intervenţii tăioase la adresa clasei politice. Cum nu-l putea face „păsărică” ...

Bani pierduţi de partidele neparlamentare

Sâmbătă, 17 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Potrivit legii, toţi candidaţii la alegerile parlamentare au fost obligaţi să depună o garanţie de 2.500 de lei într-un cont special. Autoritatea Electorală Permanentă a raportat că s-au adunat astfel 7.680.600 de lei. Banii şi i-au recuperat doar partidele care au scos cel puţin doi la sută în alegeri adică: PSD-PC, PD-L, PNL, UDMR, PRM şi PNG-CD plus un independent. Au rămas şi cu buza umflată şi cu banii luaţi: Partidul Verde Ecologist, Partidul Popular şi al Protecţie ...

Dan Nica, în direct cu prefecţii

Sâmbătă, 17 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Viceprim-ministrul Dan Nica a susţinut ieri prima videoconferinţă cu prefecţii şi şefi instituţiilor deconcentrate, în calitate de ministru interimar al Administraţiei şi Internelor. Potrivit lui Dan Nica, asigurarea energiei termice pentru încălzirea locuinţei reprezintă în continuare prioritatea Guvernului, dat fiind faptul că nu a fost reluată aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia. Prefectul Galaţiului, Gabriel Panaitescu a ţinut să precizeze în cadrul discuţiilor c ...

Asfaltări electorale „din fonduri proprii”

Sâmbătă, 17 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Candidaţii care s-au înfruntat în lupta pentru Parlament au făcut tot ce-au putut pentru a câştiga. Iar în campania din toamnă, la mare putere nu au mai stat nici sacoşa, nici kilul de mălai – produse care, însă, au mers destul de bine în judeţ; în mediul urban, cea mai bună campanie a fost făcută cu asfaltul! Au fost candidaţi care s-au apucat, pur şi simplu, să asfalteze străzi şi trotuare, aşa, ca să convingă oamenii cât de bine se vor descurca, pe viitor, în P ...
Parlamentarii gălăţeni îşi scot birourile la închiriat
Marius Necula spune că acel sediu „era al colegiului meu Irimia, nu al meu. Eu am avut două sedii de campanie, unul în Micro 38 şi unul în Ţiglina În perioada campaniei electorale, candidaţii la Parlament ne-au explicat măsura în care îi responsabilizează votul uninominal şi cât de atenţi vor fi cu alegătorii din colegiul respectiv, ţinând în permanenţă legătura cu cetăţenii, în spiritul transparenţei. Cum nu s-a scurs decât o lună şi jumătate de la alegerile parl ...

Revine Aramă la „Electrica” Galaţi?

Sâmbătă, 17 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Fostul director al „Electrica” Galaţi, Iulian Aramă, are toate şansele să revină la conducerea acestei societăţi gălăţene. Aramă ne-a confirmat, ieri, faptul că el reprezintă singura propunere pentru acest post din partea PD-L Galaţi, dar „în politică nu e nimic sigur niciodată”. Lucrurile se vor lămuri în cursul săptămânii viitoare sau, cel mai probabil, până la începutul lunii februarie, a mai spus democrat-liberalul gălăţean. ...

Copila şi bestia

Sâmbătă, 17 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Mihai Nicuşor, un individ, de 45 de ani, care locuia singur într-un imobil din Pechea, a fost trimis de curând în judecată pentru o faptă pe care cu greu o poţi aşterne pe hârtie. Cum scrie şi în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, omul n-are nicio ocupaţie, nu e căsătorit…  Brusc sau poate nu, în ziua de 9 noiembrie 2008 a ieşit din anonimat, sărind într-o mocirlă mai neagră decât smoala în care fierb păcătoşii păcătoşilor. În acea zi bă ...

Mistreţii au dat iama în grâu, în comuna Suceveni

Sâmbătă, 17 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Mistreţii au dat iama în grâu, în comuna SuceveniMai mulţi fermieri din localitatea Suceveni au reclamat faptul că mistreţii le-au distrus culturile agricole. „Nu ştim deocamdată care este amploarea pagubelor, dar vom face o evaluare. După câte spun fermierii, pagubele ar fi destul de mari”, ne-a declarat Profira Onode, director executiv adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi.Începând cu acest an, daunele produse de animalele sălbatice v ...

Ţigări “excursioniste”

Sâmbătă, 17 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Ţigări “excursioniste”
În noaptea de joi spre vineri, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, autocarul «Neoplan» (care face cursă regulată Chişinău-Bucureşti), condus de românul Vadim C., de 29 de ani. La controlul de frontieră, echipa mixta formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în locuri special amenajate în interiorul autocarului, cantitatea totală de 3.650 de pachete de ţigări de diverse ...

Taxi căzut în groapă

Sâmbătă, 17 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Taxi căzut în groapă
Aflată undeva în spatele bulevardului George Coşbuc, strada Bucureştii Noi pare să fi fost lovită în cel de-al doilea război mondial sau măcar proaspăt întoarsă de pe frontul din Palestina. Neasfaltată, plină de pietre, cataroaie, cratere, bălţi care astupă cratere şi alte surprize, frumoasa stradă din Galaţiul european al anului 2009 a reuşit ieri să înhaţe din mers un taxi Globe Tour, Solenza GL 06 TTR, pironindu-i roata din partea dreaptă faţă într-un „canal spar ...