România, în galeria ţărilor victime ale jafurilor de artă
Luni, 27 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Din păcate, sâmbătă, 25 ianuarie 2025, România a intrat în galeria rău famată a ţărilor victime ale furturilor celebre de artă. De la Muzeul Drents din oraşul olandez Assen au fost furate trei brăţări dacice şi coiful de aur de la Coţofeneşti, piese inestimabile, parte din patrimoniul naţional. Asigurate pentru un total de 30 de milioane de euro, piesele aflate în expoziţie în Assen sunt, evident, de neînlocuit. Nu ne rămâne decât să sperăm că vor fi recuperate, c ...
Nu pot să trec peste aceste zile în care se desfășoară primele probe ale examenului de bacalaureat fără să retrăiesc emoțiile anului în care am susținut și eu acest examen. Bineînțeles că de atunci au trecut ceva ani și lucrurile s-au mai schimbat între timp. Nu pot să zic că în bine pentru actualii absolvenți. În acei ani probele orale ale bacalaureatului erau definitorii pentru media finală și chiar eliminatorii. Cei care nu reușeau la proba orală să obțină nota c ...
Concedierile anunţate la Senat de Ilie Bolojan au declanşat o dispută care demonstrează fără dubii cât de adânc este înrădăcinat "sistemul" Pile-Cunoştinţe-Relaţii în aproape toate instituţiile româneşti. În principiu, toată lumea aplaudă decizia, considerând că s-a ajuns prea departe cu politizarea şi sinecurile acordate oricărui membru de partid care "face frumos" pe lângă şeful direct.
Evident, discuţia nu este numai despre personalul de la Senat sau de la Camera ...
Următoarele rânduri nu se vor a fi o incitare la ură sau un argument pentru încurajarea unor opinii segregaționiste. Sunt doar idei bazate pe constatări reale, cu adânc impact în societate. Și nu în ultimul rând, asupra siguranței publice, concept consfințit și garantat de legea fundamentală.”Nimeni nu este mai presus de lege” și ”Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile”. Două principii constituționale care ar trebui să guverneze societatea cu ...
Nici nu s-a „răcit” bine minivacanța de opt zile de la trecerea dintre ani, de care au profitat cel mai mult angajații instituțiilor bugetare, că deja se apropie altele.
E drept, nu la fel de mari ca aceea menționată înainte, când Crăciunul și Revelionul, „ajutate” de Bobotează și de Sf. Ion, au dus zilele libere până pe 8 ianuarie. În vreme ce angajații din privat au muncit, unii dintre ei, chiar din 1 ianuarie (vezi sectoarele cu foc continuu, de exemplu, transporturi ...
Cum mai iese vreo categorie socială la proteste, cum auzi reacţiile mulţumiţilor. Că de ce protestează, că nu le e ruşine, că huo, îmbuibaţilor, nu vă mai ajunge... Protestul şi dreptul la protest este poate unul dintre cele mai importante dintre cele dobândite în decembrie ‘89, prin ceea ce unii numesc azi Revoluţie, alţii, panaramă, lovitură de stat, piesă de teatru etc. Fără supărare, spun cum am mai spus şi în alte cazuri: când ţi-au murit oameni dragi atunci, di ...
Petul, mărul discordiei la centrele de reciclare
Luni, 20 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Una dintre practicile moderne ale zilelor noastre este cea de a recicla sticlele rămase neutilizate prin gospodărie. Un lucru bun, dacă privim în jurul nostru pe străzi, unde observăm din ce în ce mai puține peturi zvârlite la întâmplare pe caldarâm. Un lucru și mai bun, dacă ne gândim că de foarte multe ori la activitățile de reciclare de acasă sunt prezenți și copiii, care învață că e important să păstrăm un mediu curat și să depozităm deșeuri în locuri special ...
Viața noastră, la promoție, la ofertă sau cu reducere
Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
La o privire fugară, părea o sacoșă pierdută de cineva care s-a grăbit să urce în tramvai și a uitat de ea, lăsând-o pe banca din refugiu. Prea îngrijită, totuși, pentru a fi o banală pungă cu gunoi. Deși, nici de ele nu ducem lipsă! Din comoditatea unora, din nesimțirea generalizată a altora, câți saci cu resturi menajere nu sunt abandonați pe unde se nimerește?! Prin tronsoane ori grădini de bloc, pe alei, agățate în garduri, lăsate pe bănci ori îndesate prin co ...
Știm, așadar, că (noua) dată a alegerilor prezidențiale a fost oficial ”bătută în cuie” prin hotărâre de Guvern. Noul calendar electoral - primul tur, pe 4 mai - va fi precedat, desigur, de campania electorală care ar urma să înceapă pe 18 februarie.Desigur, după scandalul alegerilor prezidențiale anulate nu am ieșit, de facto, din campania prezidențială. Ba, am putea spune, lupta este și mai acerbă, iar miza este și mai mare. Se anunță chiar deschiderea a noi ”fron ...
"Dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i!", spune un proverb existent în multe ţări, iar noua politică a coaliţiei aflate la putere în România se pare că exact asta şi-a propus să facă, după ce a pierdut încrederea populaţiei.
De exemplu, premierul susţine că se caută soluţii pentru creşterea pensiilor mici în a doua parte anului, după ce a anulat creşterea substanţială de la 1 ianuarie, în timp ce ministrul Finanţelor spune că nici nu se pune problema de vreo mări ...