(dans... pentru Daria Maria Cerneschi, elevă cititoare de poezie şi frumoasă fără cusur)
Plec să-i aduc mamei o floare de acolo,
tocmai acolo plec să-i aduc...
şi să mă şi întorc până când asfinţitul/răsăritul
dansează pe creştetul lumii
cum viaţa şi moartea dansează pe rug!...
Dansează, dansează... să nu se stingă,
să nu moară flăcările niciodată...
şi mama să mă aştepte, să creadă că mă-ntorc,
să se uite după mine, în zare,
şi să spună lumii că începe să mă vadă!...
Doamne, doamne... câte flori întâlnesc
în această lungă şi deasă călătorie...
oare de ce nu-i culeg din cale un braţ de flori?!
de ce trebuie să ajung tocmai acolo,
unde nimeni nu moare şi nimeni nu ştie?!...
Sigur că da!... sigur că da!... sigur că da!...
numai acolo sunt flori nemuritoare...
iar mama îmi face semne, mă aude şi mă vede
cum mă întorc de unde am plecat
şi de unde am venit în această întâmplare!
