Un pui de arhanghel mă cheamă la poartă:
hei, vino încoace... s-orfan şi rănit,
un om (ca matale) a fost (astă-noapte)
cu puşcă şi câine (n-ogradă) la schit!...
Stăteam în altar şi eram după cină,
cu stolul de îngeri... vorbeam ce avem
de spus omenimii, în zori, de la domnul
cel căruia-i staţi în zălog şi-n cherem,
cel care vă-ndeamnă la cele păcate...
altfel, ce (s)-ar face şi ce-ar mai ierta?
ce-ar face cu timpul său hulpav şi veşnic?
ce-ar bate şi-ar trece prin inima ta?
pe cine-ar mai strânge n-osândă şi-n fiare?
pe cine-ar trimite în iad şi în rai?
tu crezi, nene om, c-ar mai fi... fără viaţa
şi moartea pe care ţi-i dat să-i le dai?...
Şi omul cu puşcă şi câine, de spaimă,
azvârle blesteme şi gloanţe la noi...
şi toţi s-au sfârşit: şi arhangheli, şi îngeri...
doar eu am rămas într-acum de apoi,
doar eu am scăpat şi mă târâi spre poartă
şi strig să m-audă un suflet curat:
ia puşca, te rog... şi mai trage o dată...
nu pot să trăiesc schilodit în păcat!
