Mă uit cum vin şi merg pe aer sfinţii…
şi-n ochii mei nu cred c-or să încapă…
zic sărut mâna lor vindecătoare…!…
Ei trec, se duc să meargă şi pe apă,
ei trec, se duc departe, să-mi aducă
vorbă de duh, cuvânt de rugăciune…
ei trec, se duc înspre frumos-răsare
şi se întorc dinspre frumos-apune,
aşa, cuminţi, cu minţi, încet, de parcă
nici n-au plecat… şi n-au cum să se-ntoarcă!
Văz duhul lor cum freamătă văzduhul,
ca nişte păsări veşnice de ceară,
nu (se) aud, însă pricep (din chipuri)
că nu-s fantome şi nu vin să ceară
nici loc de veci, nici bună cuvântare,
nici pat, nici masă, nici un fel de-aminte…!
Ei sunt părinţii mei ş-ai tăi ş-ai noştri,
ei au şi înapoi şi înainte,
ei au de toate: vreme, timp şi vise…
şi vin la noi, cu braţele deschise!
