!repară-mi inima şi crucea,/ că nu-mi ajung până la capăt... am traversat numai o clipă/...(văd şi aud că s-au stricat)... şi cine ştie câte ceasuri/ mă mai aşteaptă până scapăt sub orizontul veşniciei,/ la umbra timpului uscat!   !inima scârţâie fiindcă/ a fost nedreaptă-ntr-o părere de rău dinspre înlăcrămarea/ unui răstimp suit pe rug, prin holocaust să-mi arate/ cum numai ce-a trecut nu piere... crucea se crapă şi se strâmbă/ fiindcă nu pricep s-o duc! � ...

CLICK AICI, pentru a citi PRIMA PARTE Ca mâine vine primăvara.../ şi-om face uz de toate cele din mila Domnului lăsate/ în jurul munţilor Carpaţi: sape şi coase, pârghii, simţuri,/ legi, argumente, jucărele... să auzim dacă muscoiul/ strigă „nu vrem, nu ne mai daţi”!   Să auzim dacă ciracii/ cestei scârboase sugătoare mai au curaj să se aşeze/ (de pe gunoi) pe masa noastră...!... Veniţi cu (musca)mor încoace,/ cu imnul Ţării în cântare, să nu se mai servească ...

!ne-am întâlnit în inima pădurii... (mânca o căprioară şi plângea)... era-ntuneric, foarte întuneric: (ne)drept, sălbatic, de(n)s, de catifea! !şi s-auzea doar pulsul veşniciei prin horpăiala lupului flămând... şi... (printre ramuri)... steaua căprioarei stingându-se aproape de pământ! ![ce lup hulpav... parcă-i poetul care s-aude (şi acum) în depărtare]! !e gata căprioara, gata-i steaua aprinsă-ntr-un demult, ca într-un vis... văd numai ochi de lup umplut cu via� ...

Ca mâine vine primăvara,/ ca mâine musca dă din coate ca să ajungă suverană/ şi controloare pe gunoi, va suge sângele zăpezii,/ va linge oase de ce date, iar noi ne vom striga, din moarte, toţi voievozii, înapoi! Sosi-va domnul Alexandru/ cel Bun, să vadă eşafodul? Desigur! Oare ne va spune/ că suntem blegi şi mameluci? Desigur! Ne va pune laţul,/ capcana, undiţa, năvodul? Desigur! Musca noastră, însă,/ ne vindecă de supra/puci! Fiindcă morga este plină,/ fiindcă Lun ...

!stai liniştită... este-aici, nu pleacă, s-aude cum gândeşte lângă tine, te smulge din greşeală, din păcat şi din strânsoarea zilelor puţine! !te podideşte plânsul, ţi se pare că nu-i, că viaţa-i soră cu minciuna; vrei să-l atingi, dar este nevăzut; vrei să-l auzi, dar tace totdeauna! !adu-ţi aminte: când ai vrut murire, şi nu a fost, n-a fost o întâmplare; şi când ai vrut să ningă, şi a nins... să ştii că el a fost acela... care! !el ştie când şi cum ap ...

Înveliţi-v-amintirea cu ştergare de lumină, spuneţi-vă (gândul/fapta) pomului de moş Crăciun... de răspuns şi de zăpadă vă colindă luna plină şi un dor închis afară, undeva, într-un cătun! Deschideţi-vă fereastra, să vedeţi colindătorii, s-auziţi copii cu lacrimi printre stele de hârtii... ei nu ştiu cum trece viaţa, cum e frig în roata morii care macină (întruna) zâmbete şi jucării! Lăsaţi inima deschisă ca o poartă de la ţară, semănaţi-vă cu gând ...

Prefaţă Şi se anunţă brumă... şi se mai/ anunţă un turnir de crizanteme!/ aşteaptă lănci şi mai aşteaptă cai.../ şi eu - heraldul gloriei supreme!// Cuprins Ia floarea aceasta rănită în toate războaiele dinaintea şi din timpul Vechiului Testament, în toate războaiele din timpul Noului Testament, în toate războaiele ne/justificate din timpul celor două mii de ani! Victoria a sărutat-o la butoniera lui Spartacus şi nebunii au salvat-o pe tabla de şah a lui Napoleon! ...

!la prima întâlnire în oglindă, eu m-am uitat la el, încrezător... sigur că da - i-am zis - nu mi se pare, până la capăt îţi rămân dator! !apoi, pedant şi mulţumit de mine, continui cu trecutul, temător... îl văd cum (se) durează şi rămâne, în loc să fiu atent la viitor! !adeseori, cuvinte de ocară din spatele oglinzii năvălesc: batjocoreşti prezentul, ţi-i prea mare, prea larg la umeri eu-l pământesc, prea te înalţi prin străluciri deşarte, prin sterpe lus ...

!sunt chiar la geamul marelui secret... şi strig, şi bat, mă trece râsul-plânsul, n-aud... nu vrea... şi eu încep a crede că nimeni şi nimica nu-i într-însul! !cred c-am visat şi că visez mereu ce văd şi ce (nu)-mi pare că (nu) este din visul visătorului cel mare: primul venit (ne/vrednic) în poveste! !nu pot şi nu renunţ aşa uşor: mai bat o dată... şi mai strig o dată... din ce în ce-i mai strâmt în calendare cu viaţa toată şi cu moartea toată! !despre-nainte ...

După cum ziceam în ziarul de ieri, mama merge în vizită la Marghioala, fata ei vitregă şi sora mea aşijderea, să vadă cum se comportă găina pe ouă, cloşca pe care i-o dăduse cu o săptămână în urmă. Nu bate la poartă, că poarta lipseşte de acasă. Strigă. Nu răspunde nimeni. E duminică. Ar trebui să nu fie plecată. Mai strigă o dată. Tot nu răspunde. Mama îndrăzneşte să înainteze spre chichineaţa de primăvară şi vară. Marghioala are câine, dar nu latră. ...