Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Sângerarea gingiilor – un motiv de alergat la stomatolog

Marți, 24 Martie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Sângerarea gingiilor – un motiv de alergat la stomatolog
Primul semn al parodontitei este sângerarea gingiilor în momentul spălării pe dinţi. Afecţiunile gingivale reprezintă principala cauză a pierderii dinţilor începând cu vârsta de 35 de ani, iar mai multe studii realizate de compania Glaxo SmithKline Consumer Healthcare arată că 41 la sută din populaţia ţărilor Europei Centrale şi de Est suferă de gingivită şi parodontoză. Şapte din zece români au probleme de sănătate a gingiilor, chiar dacă se spală zilnic pe dinţi. ...

Întoarcerea la aspirină

Marți, 24 Martie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Întoarcerea la aspirină
* Prescrierea genericelor, obligatorie * Economie versus eficienţă terapeutică * Frână pentru cercetare în domeniul farmaceutic * A crescut pericolul invaziei falsurilor * Într-un articol publicat recent de „Viaţa liberă” avertizam asupra pericolului imens reprezentat de expansiunea comerţului cu medicamente contrafăcute. Revenim asupra acestei teme analizând-o în contextul crizei economice mondiale.Scăderea accesului la medicamente din cauza recesiunii, un efect deloc neglijab ...

Pensionarea forţată

Marți, 24 Martie 2009 02:00 | Publicat în JURIDIC

Domnul Vasile D., din Schela, jud Galaţi, ne întreabă cine dispune pensionarea anticipată şi în ce condiţii poate avea loc aceasta. Cititorul nostru susţine că patronul la care munceşte doreşte să îl pensioneze forţat. Se poate ieşi la pensie anticipat numai dacă îndepliniţi condiţiile prevăzute de Legea 19/2000 pentru a beneficia de pensie, fie ea anticipată, anticipată parţială ori de limita de vârstă.Mai bine spus "s-ar putea", întrucât, exceptând pensia pentru li ...

Dreptul la moştenire

Marți, 24 Martie 2009 02:00 | Publicat în JURIDIC

O cititoare a «Vieţii libere» a postat pe site-ul www.viata-libera.ro următoarea întrebare: «Aş dori să ştiu dacă tatăl meu îmi poate lăsa mie totul prin testament. Iată care este situaţia mea după decesul mamei mele : cei trei fraţi pe care îi am au renunţat la moştenire după mama, iar în prezent doar eu mă ocup de tatăl meu (de vreo 7 ani)».  Domnul notar George Schin ne-a răspuns şi de această dată. Iată ce trebuie să ştie cititoarea noastră. Ca principiu, or ...

Cenzura democratică

Marți, 24 Martie 2009 02:00 | Publicat în EDITORIAL

Până de curând, credeam că în materie de atac la presă le-am văzut pe toate. Mă consideram pregătită pentru orice năzbâtie legislativo-politică menită să ne bage nouă, jurnaliştilor, beţe-n roate. Sau sula în coaste, mai pe româneşte. Mă obişnuisem cu tertipuri funcţionăreşti legiferate, de genul „faceţi o solicitare oficială de informaţii şi vă răspundem noi în 30 de zile”, eram familiarizată (deşi împăcată n-am fost niciodată) cu tonul habarnist al un ...
Victor Paul Dobre: „PNL nu va bate la uşa nimănui”
Liderul PNL Galaţi, Victor Paul Dobre, a ţinut să păstreze secretul asupra votului său dat conducerii partidului. Politicianul s-a mărginit să spună doar că este un om de echipă şi a votat cu echipa cu care a fost la guvernare precizând însă că „din echipa care a fost la conducere au făcut parte şi Ludovic Orban şi Crin Antonescu”. Întrebat dacă l-a susţinut ca prim-vicepreşedinte pe Ludovic Orban, cu care a avut o relaţie apropiată, Dobre a replicat: „Nu e importan ...

PNL Galaţi, fără eurocandidaţi

Marți, 24 Martie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

PNL Galaţi, fără eurocandidaţi
La alegerile europarlamentare din 7 iunie, PNL Galaţi ar putea să nu aibă niciun candidat pe listă. Iniţial, aşa cum vă anunţasem, viceprimarul liberal Mircea Cristea (foto) îşi anunţase dorinţa să schimbe fotoliul din Primărie  şi Consiliul Local cu cel de europarlamentar. Între timp, lucrurile s-au schimbat. Liderul organizaţiei judeţene a PNL Galaţi, Victor Paul Dobre, a declarat ieri că Mircea Cristea şi-a retras candidatura şi că nu mai e timp pentru a fi depusă o a ...
Strategie pe patru ani în domeniul protecţiei copilului
Consiliul Judeţului Galaţi a aprobat ieri, 23 martie, în cadrul şedinţei lunare, strategia pentru următorii patru ani în domeniul asistenţei sociale şi protecţia drepturilor copilului. Documentul, care cuprinde aproape 100 de pagini, conţine politicile ce vor fi aplicate de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi în domeniul asistenţei sociale a persoanelor adulte şi promovării drepturilor copilului pentru perioada 2009 – 2013. „Stra ...
Croaziera Giurgiuleşti - Istanbul, un moft electoral?
* „Basarabenii s-au dat mari pentru că-s în campanie” * Totuşi… ai da Giurgiuleştiul din mână pe superportul nostru din proiect?! * Eugen Chebac ne promite şi nouă… în 2019 * Preşedintele CJ susţine că-i mâna lui  Voronin * „Viaţa liberă” a scris despre înfiinţarea liniei maritime Giurgiuleşti – Istanbul ca o frumoasă realizare a românilor de peste Prut, dar şi ca o palmă dată autorităţilor gălăţene, care, cu posibilităţi mult mai mari, ne lasă în c ...

Decizie-şoc la FCM Dunărea: Dănuţ Oprea, „retrogradat”!

Marți, 24 Martie 2009 02:00 | Publicat în SPORT

Decizie-şoc la FCM Dunărea: Dănuţ Oprea, „retrogradat”!
* Noul tehnician al echipei de fotbal de la matineu este Stelian Bordeianu * Antrenorul formaţiei gălăţene de Liga a II-a s-a trezit ieri că a rămas fără jucăria pe care o modelase din vara anului trecut. Preşedintele Auraş Braşoveanu l-a anunţat pe Dănuţ Oprea că-l trimite la echipa-satelit care activează în Liga a IV-a pe motiv că „a adus atingere intereselor clubului prin acţiunile sale”. Deci nu-i vorba de demitere, nu rezultatele grupării situate momentan pe locul V ...