Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Festivitate şi final de proiect european la Şcoala Nr. 22 (FOTO)
Sâmbătă, 15 Iunie 2019 00:02 | Publicat în EDUCAŢIE
Festivitatea de încheiere a anului şcolar şi de premiere a celor mai buni elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 22 din Galaţi a coincis cu finalizarea investiţiilor realizate cu fondurile europene atrase de Primăria municipiului Galaţi.
"Astăzi dorim să ne bucurăm şi să sărbătorim împreună tot ce am realizat în acest an şcolar. Putem afirma cu toată convingerea că avem în spate o muncă impresionantă. Ne-am permis să visăm, apoi am proiectat, ne-am făcut griji, ne-am luptat i ...
Marele examen al studenţilor de la ”Dunărea de Jos”
Sâmbătă, 15 Iunie 2019 00:01 | Publicat în SPORT
Reînfiinţată în urmă cu mai puţin de doi ani, CSU Galaţi, echipă care juca finala "Cupei României" în 1976 contra lui Iordănescu şi Marcel Răducanu, a câştigat campionatul Ligii a IV-a gălăţene şi speră să poată promova în eşalonul al treilea, la a doua încercare, după cea de anul trecut, cu eşec la baraj în faţa echipei lui Bănel Nicoliţă, CS Făurei. De data aceasta, adversară este Team Săgeata, câştigătoarea eşalonului al patrulea buzoian. Meciul tur are ...
* Nu ieșirile sale în decor - ca să fiu nobil în exprimare - îi știrbesc imaginea de prezidențiabil lui Șerban Nicolae. Și Traian Băsescu a dat cu oiștea în gard sau poate că era regele mitocăniilor, nici faptul că i-a fost șofer unui infractor dovedit nu-i rupe din smalț, de fapt nu știu de ce insul pufos îndeplinește mai puține criterii și decât Ninel Potârcă pentru a se înscrie în cursa pentru Cotroceni. Pentru cititorul care a ratat revista presei într-una din ace ...
* Ce mi-e sex, ce mi-e CEx. "Mai rămâne doar să facă sex în grup", a fost concluzia deloc deplasată a uneia dintre concurentele de pe "Insula iubirii". Fata tocmai privise cum iubitul ei o săruta pe ispita care i-a răpit inima şi minţile. Ce-i drept, încă nu s-a ajuns la sex, dar mult nu mai e. De pildă cel mai nou cuplu sosit pe "Insula iubirii" a şocat încă din prima seară. Bărbatul a sărutat cu foc şi patimă gurile tuturor ispitelor care s-au lăsat… explorate, iar part ...
Pentru mulţi dintre elevii gălăţeni, cel mai important demers din vara asta ar putea fi unul pe care, de fapt, nu şi-l doreşte nimeni: înregistrarea ca şomer. Şi nu vorbim de elevi din familii sărace sau aflate în situaţii defavorizate, ci de elevi merituoşi, cu performanţe notabile la concursuri naţionale. De ce? Simplu, pentru că statul nu le-a mai plătit de luni de zile bursele care li se cuveneau conform rezultatelor la învăţătură sau participărilor meritorii la concur ...
Fantastic şi Grav (la mormântul poetului Mihai Eminescu)
Sâmbătă, 15 Iunie 2019 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
bate vântul prin artă/ al dracului vântnemurirea e moartă/ şi multe mai sînt!!!intru-n artă haihui/ şi găsesc doar lozincirugineşte-n statui/ leonardo da vinci!!!bate vântul la poartă/ al dracului batevioara e spartă/ şi multe sunt toate!!!şi sunt mulţi care nu/ şi sunt mulţi care daoare cine când cu/ eminescu va sta???bate vântul şi bate/ pe partea lui stângăşi se suie în carte/ şi începe să plângă!!!ceasul umblă aiurea/ al dracului ceasrugineşte securea/ iar eu ...
Prolegomene... la Fântâna cu Gura în Jos (III)
Sâmbătă, 15 Iunie 2019 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
În finalul ultimei tale epistolii, pe care am primit-o ieri, în jurul mesei de prânz, chiar când păpam chişleag de post, zici exact aşa: „şi pulbere, ţărână din tine s-a alege,/ căci asta e a lumii nestrămutată lege;/ nimicul te aduce, nimicul te reia,/ nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea”... şi mă întrebi dacă ai dreptate, dacă acest catren/epitaf component al unei poeme de Veronica Micle spune adevărul! Desigur, mi-a stat chişleagu-n gât cam până la limita ...
“CONSILIUL LOCAL GALAŢI
În conformitate cu prevederile art. 39, alin. (1) și (3) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se convoacă, în ședinţă ordinară, Consiliul local al Municipiului Galați, în data de 20 06 2019, orele 1400, în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Galați, din strada Domnească, nr. 54, având următoarea ordine de zi:
„
Proiect de hotărâre p ...
Dunărea, curățată cu excavatorul plutitor
Vineri, 14 Iunie 2019 18:34 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Malurile Dunării sunt, de astăzi, mai curate, ca urmare a unei inițiative care a vizat igienizarea malului stâng al fluviului, îndeosebi în preajma pontonului din apropierea punctului de trecere BAC. Cu ajutorul unui excavator plutitor cu care au fost strânse tonele de deșeuri, constând în pet-uri de plastic, crengi, resturi animale și materiale plastice, venite din amonte în ultimele săptămâni, reprezentanții Primăriei Galați au reușit să dea Dunării o față normală, în ...
Record de participanţi la cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei Şcolilor Doctorale
Vineri, 14 Iunie 2019 14:49 | Publicat în EDUCAŢIE
Cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei Ştiinţifice organizată de Şcolile Doctorale din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi (UDJG) a debutat joi, 13 iunie, în sala D12 de la Facultatea de Inginerie.
Scopul manifestării este cel de a le oferi o platformă doctoranzilor pentru a se întâlni şi a-şi împărtăși cercetările de ultimă oră din domeniile lor, de a stabili parteneriate și relații de colaborare prin schimbul de cunoștințe și expertiză între mediul uni ...