Noi restricții în România, în contextul pandemiei
Foto: Marian Calestru

Noi restricții în România, în contextul pandemiei
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Noile restricții impuse în contextul pandemiei de COVID-19 urmează să intre în vigoare vineri seară, după publicarea hotărârii de guvern în Monitorul Oficial.

Astfel, circulația persoanelor va fi restricționată de la ora 20,00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în localitățile în care rata de infectare este peste 4 la 1.000 de locuitori. În localitățile în care indicele depășește 7,5 la 1.000 de locuitori, restricția se aplică pe toată durata săptămânii. Pentru a putea circula în afara acestui interval, este necesară declarație pe propria răspundere sau de la angajator.

Totodată, a fost decisă limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici din comerț/ prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18,00, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Măsura încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori. În localitățile în care rata de infectare din ultimele 14 zile depășește 7,5 la 1.000 de locuitori, măsura capătă caracter permanent pe tot parcursul săptămânii și încetează doar când rata de incidență scade sub 7 la 1.000 de locuitori.

În fine, a fost decisă suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este peste 4 la 1.000 de locuitori.

În municipiul Galați, vineri, 26 martie, rata de infectare cu noul coronavirus din ultimele 14 zile era de 3,88 la 1.000 de locuitori.

CITEȘTE ȘI: Liber la slujba de Înviere

Citit 3644 ori Ultima modificare Sâmbătă, 27 Martie 2021 02:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.