600 de lei pierderi la fiecare hectar de grâu

600 de lei pierderi la fiecare hectar de grâu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

După evaluările făcute de Nicu Calmuc, inginer la Ferma Francezului, din Slivna, suprafeţele cu grâu aflat în vegetaţie, în total 200 de hectare, se prezintă diferit de la o solă la alta. Tot grâul e pe Boteanu! „Avem parcele, ne-a spus dumnealui, spre care îţi este drag să te uiţi - însumează 30 de hectare. Sunt, fără să exagerez, de trei tone la hectar. În acelaşi timp, restul suprafeţelor ne trag în urmă cu producţii ce coboară către 500 de kilograme. Grâul însămânţat pe platou, indiferent de soiul folosit, este compromis, în pofida cheltuielilor mari cu efectuarea lucrărilor agricole.

În faţa factorilor climaterici nefavorabili n-au mai contat arăturile, discuitul şi însămânţările de o bună calitate tehnică. Astă-toamnă am administrat îngrăşăminte complexe, să putem obţine, ca producţie, ce ne-am propus. Cu alte cuvinte, am făcut tot ce a depins de noi pentru a pregăti anul agricol în curs. Solele cu expunere sudică sunt bune, a stat zăpada pe ele; restul lor au avut serios de suferit de pe urma îngheţului de astă-iarnă, adevărată calamitate naturală. Fără strat protector, din zăpadă, la ce să te aştepţi acum?

În Slivna merge extraordinar soiul austriac „Fabula”, sunt foarte mulţumit de el, ca şi de altul, tot străin şi ăsta, „Azimut”, franţuzesc. La grâu, ca cheltuieli directe pentru fiecare hectar, 2.000 de lei, bani pe care nu-i vom putea recupera în întregime. Nici încasarea subvenţiei nu ne poate ajuta să ieşim la această cultură pe plus. Estimările noastre sunt clare: ne vom înregistra cu pierderi de 600 de lei pentru fiecare hectar. Imaginaţi-vă în ce situaţie ne aflăm, întrucât avem contracte de arendare încheiate cu vreo 400 de proprietari de pământ. Să nădăjduim că alta va fi situaţia la culturile de porumb şi floarea-soarelui, pe care contăm, să ne putem achita de obligaţiile contractuale pe care ni le-am asumat în faţa arendatorilor”.

Citit 3219 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.