Bătrâni cu cişmea în curte, dar fără un strop de apă * Se cară butoaie cu căruţele, sau se „împrumută” apă de la vecinii care au hidrofoare * Sete şi pentru oameni şi pentru animalele din gospodării * Robinete seci, de aproape două săptămâni * Se irigă cu apă potabilă, dar nimeni nu spune cine fură
Robinetele cişmelelor din curţilor mai multor localnici ai satului Hânţeşti (comuna Buciumeni) au secat în urmă cu peste o săptămână. Chiar în aceste zile, când soarele arde cu putere şi îi stoarce pe oameni de vlagă, bătrâni împovăraţi de ani grei de muncă trebuie să care apă de pe la fântânile din sat, pe distanţe care depăşesc uneori jumătate de kilometru. Prea multă putere nu le-a mai rămas, aşa că unii dintre ei au izbucnit în plâns povestindu-ne calvarul pe care l-au îndurat şi gândindu-se la zilele seci şi toride care îi aşteaptă. Ar îndura ei setea, dar animalele trebuie adăpate! Unele fântâni din preajma gospodăriilor trebuie curăţate pentru că, spun oamenii, s-au umplut de mâl după topirea troienelor care înghiţiseră satul, în iarnă. Din păcate, ei nu mai au vârsta la care să coboare de unii singuri în fântâni şi să rezolve problema, iar autorităţile ar trebui să îi ajute. De ce nu curge apă la robinete, aşa cum ar trebui? Infrastructură există, apa potabilă ajunge în sat de prin 2009, dar atât oamenii chinuiţi de secetă, cât şi reprezentanţii primăriei din Buciumeni sunt de acord: e vremea irigaţiilor, aşa că apa destinată consumului casnic ajunge să potolească setea diverselor culturi şi nu pe cea a oamenilor şi a animalelor din gospodării.
Rămâne o întrebare la care nimeni nu răspunde: cine fură apă, fără măsură, din reţeaua publică pentru a-şi iriga culturile? Autorităţile locale recunosc faptul că nu îi caută pe făptaşi, ci merg din poartă în poartă pentru a se asigura că toţi consumatorii au apometrele sigilate corespunzător. Oamenii din sat spun că, în prezent, există şi persoane care pot consuma apă după pofta inimii.
Doar cine e în putere se descurcă
Petru Palade s-a născut la Hânţeşti, a muncit o viaţă în Galaţi, iar după pensionare s-a întors în satul natal pentru că vrea să ştie că poate să-şi ţină o gospodărie, aşa cum au făcut-o şi părinţii săi.
„Nu mai e apă de aproape două săptămâni. Nu mă plâng, pentru că eu sunt în putere şi mă descurc. Mă urc în maşină şi plec la fântână, de unde aduc apă. Am şi un sistem de burlane cu care mai strâng câte un metru cub, când plouă. Dar trebuie să îi ajutăm pe oamenii în vârstă, care abia mai ajung până la poartă. Cum să le mai ceri, la vârsta asta, vă vină cu apă de la fântâni? Au dat mulţi bani ca să îşi tragă apă în curte. Acum nimeni nu îi mai ajută şi nimeni nu recunoaşte adevăratul motiv pentru care nu avem apă”, declară Petru Palade.
Chin, sete şi lacrimi
În baston, sub povara celor 79 de ani ai săi, Marin Palade a ieşit la poartă. Când îl întrebăm despre apă, ne spune că n-a mai văzut un strop de aproape două săptămâni. Îi dau lacrimile. „De ce să nu fie apă, domnule? Noi cum să mai trăim aici? O să vedeţi că toţi se plâng. Astă iarnă nevastă-mea a topit zăpadă şi gheaţă, ca să dăm de băut la animale. Greu, dar ne-am descurcat, am trăit. Acum nu mai avem ce face”, spune Marin Palade. Abia păşeşte, cale de câţiva metri, de la poartă până la cişmea. De unde atâta putere ca să mai scoată apă din fântână şi să o mai şi care până acasă…
„Am ajuns să ne chinuim, acum la bătrâneţe, cu butoaie pe care trebuie să le urcăm în căruţă, după ce ne-am tras apă în curte. Ne mor lighioanele de sete, că nu avem ce să le dăm”, spune soţia bărbatului, Nela Palade.
Nu departe de familia Palade locuieşte Gheorghe Marin. Are probleme de sănătate şi nu poate să care apă de cine-ştie-unde. Are totuşi noroc pentru că unul dintre vecini şi-a îngrijit fântâna din curte şi îl lasă să îşi ia apă.
„Eu nici nu am gospodărie mare. Câteva păsări acolo şi o grădină mică, atât cât să îmi ajungă mie şi soţiei. Dar şi pentru astea e nevoie de apă şi am ajuns să mă rog de vecini să îmi dea”, zice Gheorghe Marin.
Apă potabilă pentru … grădini
Cum în comuna Buciumeni s-a schimbat primarul la scrutinul de pe 10 iunie, iar noul edil nu a fost încă investit în funcţie, explicaţii sumare cu privire la situaţia de la Hânţeşti ne-a oferit doar şeful serviciului de voluntariat pentru situaţii de urgenţă, Emil Tătaru.
„Alimentarea cu apă nu a fost responsabilitatea mea. Mă ocup de aceste probleme de puţin timp şi nu am date tehnice cu privire la debit sau reţea. Pot să vă spun că, atunci când nu se irigă, apa e suficientă pentru toţi. Dar acum fiecare vrea să îşi ude două rânduri, acolo…” este de părere Emil Tătaru.
Întrebăm dacă oamenii suferă doar din cauză că mulţi consumatori îşi irigă legumele din curtea casei sau există şi consumatori mari, care fură cu bună-ştiinţă apă din reţeaua publică pentru a stropi culturi agricole întinse? Cine ar face-o ar fi vinovat de furt, dar s-ar alege şi cu bani buni, pe care ar fi trebuit să îi plătească pe apa pentru irigaţii.
„Aşa ceva e mai greu de stabilit. Noi mergem acum din poartă în poartă ca să refacem sigiliile apometrelor şi contractele, la fiecare consumator. Probabil că vom termina cam într-o săptămână. Dacă se dovedeşte că cineva irigă cu apa destinată consumului menajer, e pasibil de pedeapsă pentru furt, potrivit Codului Penal”, mai spune Emil Tătaru.
Problema este că dovezile sunt greu de strâns. Odată ce nu toţi consumatorii au sigilii valabile pe apometre, în cazul celor care au tras apă potabilă pentru irigaţii, vinovăţia este aproape imposibil de demonstrat. Dacă însă resigilarea s-ar rezolva până la finele săptămânii, s-ar rezolva măcar problema bătrânilor care sunt obligaţi să suporte, „pe uscat”, chinurile verii.
