Fermieri din Asociaţia Legume-Fructe din Matca vor protesta, marţea viitoare, pe 16 octombrie, la Bucureşti. „Protestul este cauzat de toate măsurile care au dus la ruinarea agriculturii. Este nedrept ca fermierii care au suprafeţe cultivate mai mici de un hectar să nu primească ajutor de minimis. Oricum, acest ajutor este praf în ochi, la 100 lei pe hectar, pentru maxim 10 hectare. În plus, Ministerul Agriculturii refuză în continuare să se consulte cu alte asociaţii de producători în afara Agrostarului, ceea ce este nedrept. Avem mari greutăţi din cauza TVA, pe care guvernarea trecută a promis că o va scădea. Şi problemele sunt mult mai multe”, a precizat liderul Asociaţiei Legume-Fructe din Matca, Mircea Croitoru. Protestul, mai spune liderul Legume-Fructe, va începe prin pichetarea sediului Guvernului, va continua cu un alt pichet în faţa Ministerului Agriculturii şi apoi a celui de Finanţe. "Sper să vină la protest cât mai mulţi gălăţeni. Probleme nu avem doar noi, ci şi fermierii cu culturi mari. În cazul în care nu vor veni în număr suficient de mare, însemnă că într-adevăr ne merităm soarta”, a conchis Mircea Croitoru.
Fermierii din Matca vor ieşi în stradă săptămâna viitoare Scris de Gabriel Kolbay


Gabriel Kolbay
Articole recente - Gabriel Kolbay
Ocolul ziarului în 30 de ani | Gabriel Kolbay: Oamenii care duc povestea orașului mai departe Cum s-a aprins scânteia schimbării, la Toflea Un cercetător CÂȘTIGĂ cât un paznic de noapte 300 de producători vă așteaptă la TÂRGUL DE TOAMNĂ Borş de peşte fără… borş de peşte
Mai multe din această categorie: