Primarul comunei Scânteieşti, Ghiorghi Bute, a declarat că mai sunt prin comună şi ciobani care nu văd cu ochi buni dezvoltarea parcurilor de eoliene şi instalarea, în viitorul apropiat, a altor circa 100 de turbine în zonă. Asta, chiar în condiţiile în care beneficiul bănesc al comunei ar fi unul substanţial, odată ce patronii parcurilor eoliene încep să vândă curentul produs de eoliene şi să dea cota de 1 la sută către primărie. „Sigur că au fost şi oameni care s-au supărat, deşi nu au un motiv serios. Eu am concesionat toate păşunile constructorilor de eoliene, pentru că ei plătesc între 84 de euro şi 190 de euro pe hectar, în vreme ce ciobanii plăteau doar 10 euro. Problema acestor oameni e alta. Deşi le-am dat liber acces gratuit să-şi pască turmele pe păşuni, subvenţiile de 60 de euro pe hectar de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) vin la primărie, nu mai merg la ei. E drept că primesc mai puţini bani, dar hrana oilor e asigurată gratuit. Mi se pare o măsură corectă. Şi chiar nu văd ce motiv ar avea să se plângă”, a apreciat Ghiorghi Bute.
Războiul ciobanilor cu morile de vânt Scris de Gabriel Kolbay


Gabriel Kolbay
Articole recente - Gabriel Kolbay
Ocolul ziarului în 30 de ani | Gabriel Kolbay: Oamenii care duc povestea orașului mai departe Cum s-a aprins scânteia schimbării, la Toflea Un cercetător CÂȘTIGĂ cât un paznic de noapte 300 de producători vă așteaptă la TÂRGUL DE TOAMNĂ Borş de peşte fără… borş de peşte
Mai multe din această categorie: