Să fie parcuri, dar mai ieftine!

Să fie parcuri, dar mai ieftine!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

E bine sau nu ca Guvernul să investească milioane de lei în parcurile săteşti? N-am găsit nici un gălăţean şi nici un localnic din Movileni care să spună că da, toţi fiind de părere că altele erau priorităţile investiţionale:

„Când lumea moare de foame şi abia se mai târâie de azi pe mâine, cum să dai tu, Guvern, 800.000 de lei pe un parc? Şi la ţară, unde oamenii au treabă cât e ziua de lungă! Nu mi se pare firesc! Investim iar în proiecte de tip Udrea, când guvernul Ponta ar putea, foarte bine, să folosească altfel bani… Oare câţi oameni ar mânca şi pentru cât timp, din 800.000 de lei? Un copil are alocaţie de 42 de lei, mai puţin decât costă un manual care se cere la şcoală. Şi noi nu găsim altceva de făcut decât să dăm banii pe parcuri în comune! Eu am participat la Revoluţia din Timişoara şi mi-am pierdut drepturi câştigate. Pentru noi nu erau bani, dar pentru parcuri s-au găsit! ”, a declarat Cătălin Verholea, în vârstă de 47 de ani.

„Ei, asta e o prostie. Acolo, aerul este oricum curat, nepoluat faţă de oraş, aşa că nu e nevoie de parc. Şi nu e numai asta. Are ţăranul timp să se ducă în parc, când el nu mai ştie cum să-şi termine munca dintr-o zi? Cu banii se puteau face alte investiţii: un cămin, o cantină sau orice altceva”, apreciază domnul Botez, în vârstă de 79 de ani.

 „Nu mi se pare normal să bagi aşa de mulţi bani într-un parc. Toţi ar trebui să avem aşa ceva, dar ţăranul se duce la câmp şi nu mai are timp să ajungă şi în parc. Altceva chiar nu se putea face cu atâta bănet?”, se întreabă Grigore Mitache, de 74 de ani.

„Eu preferam să se repare drumul acesta care trece prin faţa porţii mele. Să se facă şi parc, nu zic nu, dar nu cu o investiţie aşa de mare. Mie nici nu-mi place locul ales, acolo lângă râpă. Ar trebui un teren mai spre centrul comunei, ca să am încredere şi să ştiu că nu i se va întâmpla nimic rău copilului meu, când îl trimit la joacă”, este de părere Ion Stegaru, de 40 de ani, din Movileni.

Citit 956 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Decembrie 2012 23:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.