Miroasa - satul de oase de la Bălăbăneşti. Istoria uitată a patru generaţii de gălăţeni
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Miroasa - satul de oase de la Bălăbăneşti. Istoria uitată a patru generaţii de gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Dintr-un sat cu o istorie de 200 de ani, înfiinţat după încheierea păcii de la Kuciuc-Kainargi, a rămas doar cimitirul * Vremea a şters inscripţiile de pe crucile de lemn *  Vatra satului a fost arată în toamnă, iar acum e câmp cu grâu *  Oamenii care şi-au trăit întreaga viaţă la Miroasa şi-au luat cu ei în morminte poveştile de viaţă


Plugul a răscolit, în toamnă, pâmântul bătătorit de patru generaţii de ţărani gălăţeni care au trăit în satul Miroasa, din comuna Bălăbăneşti. Despre oamenii care s-au născut, au trăit şi au murit în sat au mai rămas doar câteva date, strânse de profesorul Neculai Pământ, unul dintre creatorii ziarului on-line Xpress Bălăbăneşti. Nicio poveste a vreunui locuitor din Miroasa - aşezare care şi-a luat numele după boierii Mironeşti - nu s-a consemnat, aşa că, în scurt timp, satul, care fizic a dispărut deja, se va scufunda cu totul în uitare. De parcă oamenii locului nici n-ar fi existat vreodată...
Din aproape 200 de ani de istorie zilnică trăită a mai rămas doar cimitirul satului cu mai puţin de 20 de cruci. Alături, mai stau încă ruinele unei biserici din care oamenii locului scot cărămizi după bunul plac. Casa bălăbăneştenilor din Miroasa a rămas un sat de oase până la care nimeni nu mai bate drumurile ostile. Povestea a început în secolul XVIII. Satul Miroasa a fost atestat pentru prima oară în anul 1774, după încheierea păcii de la Kuciuk-Kainargi, care le dădea ruşilor posibilitatea să îi protejeze pe românii ortodocşi şi să intervină în Moldova, în timpul ultimei domnii fanariote.
"După aproape 60 de ani de la prima atestare documentară, în 1833, numele satului s-a schimbat în Slobozia Miroasa. În 1864, aşezarea sătească a intrat în componenţa comunei Lungeşti, iar în 1931 îşi va schimba din nou numele, devenind satul Nicolae Bujoreanu. Rămâne aşa până în 1950, când va căpăta numele de Ion Iacomi”, a precizat profesorul Neculai Pământ.
Abia după Revoluţie oamenii au schimbat din nou numele locului în Miroasa. Au rebotezat, însă, doar cimitirul şi ruinele bisericii, pentru că pe oamenii de aici îi înghiţise demult pământul. Surprinzător, deşi nu mai există efectiv şi nici nu mai are cale de acces care să poată fi străbătută cu maşina, Miroasa figurează încă, inclusiv pe Google Maps sau MapCarta, sub denumirea de Ion Iacomi.

Noroiosul drum al căruţelor

La cimitirul din Miroasa nu se ajunge tocmai uşor. Mai ales acum, pe drumurile care taie câmpurile şi dealurile Bălăbăneştiului se poate intra doar cu căruţa. Sau pe jos, aşa cum am făcut noi. Cine vrea să ajungă la Miroasa, unde până prin anii '70 s-a înnoptat doar la lumina lumânărilor şi a lămpilor cu gaz, trebuie să meargă mai bine de vreo doi kilometri prin câmp deschis, până la o troiţă albastră, roasă de vreme, apoi încă vreo trei kilometri prin râpi, peste un pârâu doar pe jumătate îngheţat şi peste brazda moale din care iese grâul de toamnă. Vatra satului şi drumul de acces către Miroasa au fost arate, în toamnă.

Cine au fost oamenii din marginea pădurii?

În cimitirul din Miroasa e linişte. Glasurile noastre sunt singurele care se aud şi miroase a pământ reavăn, a cărămidă udă şi a lemn vechi. Chiar la intrare dăm peste un culcuş de iepure de câmp, semn că nici un om n-a mai pus piciorul în cimitir de multă vreme. Locul musteşte de istorii demult uitate, ale oamenilor care au luat cu ei în morminte toate dovezile că au trăit vreodată aici.
Mai bine de trei sferturi din cele vreo 15 cruci sunt făcute din acelaşi lemn din care a fost construit gardul. Pe doar două dintre ele am găsit inscripţii cu numele celor care au murit în Miroasa. Iordache Eufrosina a fost înhumată în 1957, la vârsta de 64 de ani. La câţiva paşi se odihneşte din 1971 un alt bălăbăneştean din sat, Ioniţă Stoica. În rest, doar oameni cărora nimeni nu le mai poate afla nici măcar numele.
„Ultimii oameni care au locuit în Miroasa şi s-au mutat în Lungeşti au fost membrii familiei Stafie. Vreme de câţiva ani s-au mai întors aici, să îngrijească cimitirul, dar după ce au mai îmbătrânit n-au mai putut ajunge. Prin anii '70, în sat mai locuiau doar şase familii care au plecat tot în Lungeşti. În acest moment, nu mai este în viaţă nimeni care să fi locuit vreodată în sat”, ne zice Neculai Pământ.
În centrul satului-fantomă se mai înalţă încă altarul fostei biserici, ros de timp şi de intemperii. Uşa prin care se intra în biserică dă acum direct într-o râpă. Profesorul Pământ ne spune că, în anii '40, în urma unui cutremur, parte din biserică a fost serios avariată şi nimeni n-a mai recondiţionat-o. Câmpurile din jur sunt pline de cărămizi scoase din ruinele bisericii. Încet, dar sigur, locul moare şi o dată cu el, vor muri încă o dată toţi oamenii care şi-au trăit întreaga viaţă aici, la Miroasa.



Citit 4201 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Ianuarie 2013 18:15

8 comentarii

  • postat de Chirică Petruţa
    Joi, 07 Februarie 2013 22:15
    Citind articolul m-a cuprins nostalgia după anii copilariei, după locurile natale. Este minunat că in sate mai sunt oameni ca domnul profesor Pamânt care sunt preocupaţi de istorie, de locuri şi oameni...Si eu am cunoscut satul Miroasa, era un loc tainic, de basm, aşezat la jumătatea drumului spre lume, spre gara cu trenul...Am coplilărit în satul Rădeşti şi am avut 2 colegi de clasă Iordache şi Stafie ( anii 1960-1965). Am cunoscut oameni care au locuit in acest catun. Erau oameni gospodari, seriosi, cu dragoste de pamântul lor.Au fost nevoiti să părăsească satul atunci când au rămas puţini şi era normal să se plece la Lungeşti ( comuna Bălăbăneşti) deşi ca aşezare era mai aproape Rădeştiul.Mă indignă faptul că nimic nu mai este sfânt, aşa cum scrie articolul, oare câtă recoltă va da grâul de toamnă ieşit din brazda moale care a fost trasă peste ,, bătătura satului" ? Cine ştie cât vor mai rezista cele câteva cruci ! Dar nu trebuie să ne mai mire că a dispărut un sătuc când au dispărut atâtea ...şi nimeni şi nimic nu este răspunzător..
    0
    2
    Raportează
  • postat de CORINA
    Vineri, 25 Ianuarie 2013 09:39
    In drumul spre casa, de la gara Docaneasa spre Radesti ,licarul lampii pe gaz de la fereastra ultimei case de la Miroasa , te facea sa mai uiti de intunericul prin care razbateai si-ti dadea putere sa mergi mai departe .Eram mica ,dar stiam ca la MIROASA e jumatatea drumului pe care trebuia sa-l parcurgem .Imi amintesc de loc ,parca il vad ,cum era inainte ca rapa sa inainteze ,cu biserica inconjurata de lilian alb si roz batut ,si stejarul batran unde ne odihneam ,si drumul nisipos .Cu trecerea timpului a ramas doar 2 case dar fara cainele din curte si fara sateni .Usor ,usor sa naruit tot .Se auzeau tot felul de zvonuri ,ca ultimii sateni au fost calcati de hoti ,batuti ,chinuiti .Sincer ,bucuria care o traiai cand vedeai luminita mica de la fereastra casei s-a transformat intr-un fior .Am sa raman cu imaginea satului MIROASA toata viata .
    0
    2
    Raportează
  • postat de Florin Munteanu
    Joi, 24 Ianuarie 2013 14:27
    Pentru pr. Gabor Titi

    Suntem interesaţi de filmul dvs. din 1974 despre Bălăbăneşti. Vă rugăm să luaţi legătura cu noi; adresele noastre de e-mail şi numerele de telefon sunt afişate pe site-ul Xpress Bălăbăneşti. Vă mulţumim şi vă aşteptăm să ne contactaţi. Numai bine.
    0
    1
    Raportează
  • postat de negonic
    Joi, 24 Ianuarie 2013 07:35
    Dl. KOLBAY ,daca doriti sa mai scoateti la lumina memoria unui alt sat disparut , va recomand satul Fundenii Vechi ,din actuala comuna Fundeni .In urma cu peste jumatate de veac avea ,cred, peste o mie de suflete . Multumiri anticipate ,daca veti dacurs rugamintii .
    0
    0
    Raportează
  • postat de pr.Gabor titi
    Joi, 24 Ianuarie 2013 06:22
    suntem in posesia unui film realizat la balabanesti in 1974. Daca va intereseaza! Toate cele bune.
    0
    0
    Raportează
  • postat de l.c.
    Joi, 24 Ianuarie 2013 06:10
    LACRIMI ŞI CRUCI
    A fost, cândva, un sat, Miroasa,
    Şi un conac, şi buni creştini,
    podgorii, şi livezi, şi-o cramă, şi un parc,
    şi-o şcoală, şi-un altar de-nchinăciune...
    Din tot şi toate, ce-a rămas?
    Un pat de cruci, fără inscripţii.
    Aşa-i istoria, un timp uscat,
    ce-şi cere totuşi drept la neuitare.
    Dar noi, urmaşi, cu binele şi răul înfrăţiţi,
    – nu e aşa? –
    nu vrem uitare şi tăcere.
    Dacă un Kuciuk-Kainargi oblăduise ocrotire,
    noi, cei de azi, de ce n-am ridica un steag de răzvrătire,
    şi-n preajma unei troiţe şi al pământului tăcut,
    să încercăm, prin dangăn de trezie,
    a sfredeli-n acel trecut, cu dalta minţii?!
    Dacă-n pământ rămas-au oase,
    semn bun lăsat de nişte cruci,
    înseamnă că suflare românească-a dăinuit
    ’ntr-acele locuri. Există-arhiva aşezării,
    de ce vă lamentaţi? Nu renunţaţi!
    Treziţi la viaţă aşezarea, chiar dacă pe cruci
    vântu-a sculptat tăcerea.
    Miroasa nu-i un sat fantomă. Şi nici se vrea.
    Înspre Bălăbăneşti, peste un râu şi peste râpi zdrelite,
    luându-l ghid pe profu’N. Pământ,
    şi în tăcerea crucilor străbune, cu fruntea la ţărână,
    veţi auzi, din străfunduri neadormiri
    flămânde de-adevăr.
    Şi-apoi, cu mult curaj, te-ndreaptă
    spre ce a fost, cândva, un sat.
    Priveşte înspre-altarul sfântului lăcaş... Da, este hăul.
    E hăul înăspritelor indiferenţe.
    Nu dispera!
    Nu locul e sinistru, ci-a noastră nimicnicie doar.
    Poate, şi lăcomia unor trăitori,
    ce-au rupt din trupul sfântului lăcaş,
    crezând că vor dura căsuţe lor.
    Dar praf şi pulbere alesu-s-a din tot, din toate...
    Ce-i furt nu dăinuie... Amin!
    Nu dispera, tu eşti un bun creştin,
    aprinde candela micii aşezări ştefaniene!
    E datoria ta, române!
    0
    1
    Raportează
  • Joi, 24 Ianuarie 2013 06:04
    Pentru Urmasul Ultimului Atrendas de la Miroasa
    Daca aveti mai multe informatii, amintiri sau documente va rugam sa ne contactati la adresele de pe site-ul http://www.balabanesti.ro

    Multumim d-lui Gabriel Kolbay pentru frumoasele randuri scrise si neobositului profesor Neculai Pamant pentru efortul depus, de-a lungul anilor, la promovarea si conservarea valorilor si trecutului acestor minunate locuri.

    Multa sanatate tuturor si va invitam cat mai des in nordul judetului, pe urmele razesilor de Balabanesti(Romanesti).
    0
    1
    Raportează
  • postat de urmasul ultimului arendas de la Miroasa .
    Joi, 24 Ianuarie 2013 04:21
    Completez , conacul boiesesc si crama,via -soi vechi romanesc ,parcul ,livada etc au fost distruse dupa dupa venirea la putere a comunistilor .
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.