GALERIE FOTO / Campanie VL "Sate care mor": Lupele – satul care nici măcar cimitir nu mai are

GALERIE FOTO / Campanie VL "Sate care mor": Lupele – satul care nici măcar cimitir nu mai are

Foto: Bogdan Codrescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
5 comentarii

Ultimul copil s-a născut aici acum aproape 40 de ani * De la vreo 300 de oameni, au rămas în sat 30, majoritatea bătrâni * Comuniştii au tras brazde peste sat * Oamenii trăiesc la kilometri depărtare de cel mai apropiat magazin, de biserică sau farmacie * Până şi cel din urmă drum al lupenilor este prea lung * Primăria a început să taie un drum, dar cei mai mulţi dintre localnici se tem că nu vor trăi suficient ca să-l vadă gata


Optsprezece bărbaţi şi douăsprezece femei care trăiesc într-un sat aflat în câmp deschis, la cel puţin şase kilometri de primul magazin, de biserică sau de farmacie – atât a mai rămas din satul pechean Lupele sau Lupa, cum îi mai spun localnicii. De la vatra satului şi cele 15 gospodării lupene sunt 6 kilometri până la Rediu, 7 până la Pechea şi 8 până la Cuca. Înainte de colectivizare, aici se înălţau peste 100 de case, în preajma conacului boieresc al lui Ghiţă Vasiliu, născut în 1892 şi fost primar de Galaţi. Comuniştii i-au momit, însă, spre comuna Pechea pe cei mai mulţi dintre ţărani din partea locului, iar în locul caselor sănătoase au tras brazde şi au întins câmpul. Cine n-a vrut să dea o casă la Lupele pe una la Pechea sau chiar la Galaţi, mai are încă unde să se tragă atunci când se întoarce în locul natal. De cele mai multe ori, însă, tinerii nu-şi mai croiesc drum până aici. Casele încep să îmbătrânească şi ele, pe măsură ce mâinile vârstnicilor care le locuiesc nu mai pot să le întreţină. Piatra e înlocuită de lut şi liniştea a luat locul zarvei care se ridica deasupra unui sat tipic de gospodari moldoveni.

Fără copii pe uliţă

Ionel Stoian are 50 de ani şi se ocupă de o mini-asociaţie agricolă a oamenilor din zonă, aşa că îi ştie pe toţi cei care trăiesc aici. A plecat la Galaţi, în adolescenţă, a făcut liceul de marină, a lucrat la vulcanizator, iar în anul 2000 s-a întors în sat. În anii din urmă şi-a reconstruit cu mâinile lui casa care îi luase foc. Ne povesteşte că ultimul copil născut la Lupele a văzut lumina zilei în anul 1974, adică acum aproape 40 de ani. Era o fată care a crescut, a făcut şcoală prin împrejurimi şi a plecat, lăsând satul în urmă. De fapt, cine nu moşteneşte pământ pe care să-l muncească sau nu vrea să trăiască la stână, nici nu prea are ce face la Lupele.
Doar o femei şi doi bărbaţi din sat au sub 60 de ani. La polul opus, cea mai bătrână femeie – baba Ruveica - a făcut deja 92 de ani. Copiii, trecuţi şi ei de 70 de ani, n-au mai adus-o afară, să stea de vorbă cu noi, pentru că întreaga familie era în doliu, în urma pierderii unui fiu. Doar gospodarii mai în putere reuşesc să îşi mai aducă vara nepoţii pe aici, ca să se mai audă şi pe uliţa lor râsete de copil.

30 de oameni singuri

Cum iau lupenii, izolaţi în câmp, contact cu lumea noastră, a oamenilor agitaţi şi aflaţi într-o permanentă căutare? În sat există electricitate, aşa că 11 dintre cele 15 gospodării au cablu TV. Mai exact, opt dintre antene sunt de RDS şi trei de Dolce. Ziare ajung puţine în mijlocul câmpului, aşa că oamenii trebuie să se mulţumească mai mult cu ceea ce văd la televizor. Apoi, pentru stat la vorbă, localnicii încă în putere şi care s-au împăcat mai bine cu viaţa de la oraş şi-au cumpărat telefoane mobile, cu care îi mai sună pe cei dragi, plecaţi în lume. Mai trece şi poştaşul pe aici, dar aduce mai mult pensii şi facturi de cablu şi mai rar scrisori.
„Suntem noi aici aşa, mai singuri, dar ne gospodărim. Pe uliţă avem stâlpi de electricitate. E adevărat că nimeni nu vine să ne ajute, dar cât e a cumpăra un bec pentru stâlp? Dacă nu-i pasă nimănui de noi, măcar aşa să ne descurcăm, nu? Mai reparăm un gard, mai cârpim ici-colo… cum putem ”, e de părere Ionel Stoian.
Oamenii îşi aduc aminte că, după 1990, Petre Roman, ajuns prim ministru, a dat dispoziţie să se electrifice toate satele mici. Aşa a ajuns principala invenţie a lui Edison să le fie de folos şi oamenilor din Lupa. Altfel, cine ştie dacă nu s-ar fi trăit şi astăzi la opaiţ, în Lupa.

Lupenii îşi iau istoria cu ei, în morminte

Dumitru Cojocaru are acum 75 de ani şi-a crescut ambii nepoţi în sat. Între timp, însă, copii au crescut şi au plecat. Unul a dus cu el amintirea copilăriei din Lupa până în Danemarca. „Aici, în câmp, era conacul lui Ghiţă Vasiliu. Tata a muncit la el. Puţin mai încolo era şcoala din sat, unde au învăţat cei mai mulţi dintre bătrânii de astăzi pe care părinţii i-au putut ţine la lecţii. Satul de întindea până departe, chiar şi prin '53 când am plecat eu la Galaţi. Dar acum, ce să mai cerem? Pământul acesta din jur – cât îl vedeţi – e al nostru, al lupenilor. Dar suntem oameni bătrâni, aşa că cel mai mult e dat în arendă”, ne spune gospodarul.
Până şi cel din urmă drum al lupenilor este prea lung. În coasta satului au rămas câteva morminte de îngrijit, dar dacă cineva se duce la Domnul, trebuie înmormântat la Pechea sau la Rediu. Adică la şase sau şapte kilometri depărtare de sat.

La arat, cu caii

"Hoţii ne mai calcă pe aici. Este un bătrân căruia i-au furat bani, nutreţ pentru animale şi lemne. Sunăm noi la Poliţie, în Pechea, dar până vin de acolo, pe cine să mai găsească? Încercăm şi noi să ne ajutăm unii pe alţii, atât cât putem”, ne spune Teoharie Grosu, în vârstă de 59 de ani. El unul nu se teme. Este destul de voinic – după o viaţă de muncă la ICMRSG şi poate încă să are cu cei doi bidivii. În plus, are un câine mare, care i-ar rupe pe hoţi. Cineva vrea să fure, n-o va face din avutul lui.

Fără biserică, cimitir, magazin sau farmacie

Oamenii din satul Lupa simt că îi desparte o lume întreagă de Pechea. Nu au în sat nici biserică şi, potrivit oamenilor, preotul ajunge mai mult pe la Crăciun şi Bobotează. Nu au nici un magazin, aşa că trebuie să urcea dealuri şi să coboare văi ca să-şi poată cumpăra pâine sau zahăr. Acelaşi drum chinuitor îl fac şi până la doctor şi farmaciile de unde îşi cumpără medicamentele. Şi până la Poliţie, când îi pradă cineva. Sau până la Poştă când au de trimis un plic. Cu toţii, 30 de oameni, sunt mai singuri decât cei mai mulţi dintre pământeni. La binele lor nu se gândeşte, deocamdată, nimeni.

Sacadat, ca sunetul de tren, vocile lupenilor cer un singur lucru: „Drum! Drum! Drum!”. Aşa cum le-au cerut şi edililor dinainte, acum îi spun şi lui Mihăiţă Măncilă să le facă drum până la Pechea, pe care să poată intra uşor o maşină sau o cursă săptămânală. Să mai ajungă şi ei în sat, după ce le mai trebuie ca să-şi ducă zilele. „Am plecat la Pechea la ora 12.00 ziua şi am ajuns acolo la 15.00. Eram atât de obosită că nici nu-mi mai venea să mă mai întorc acasă. Nici nu ştiu cum am mai ajuns şi înapoi. Ce să facem dacă suntem bătrâni? E vina noastră că nu mai putem? Nu este! Pe aici, cine are maşină se duce pentru el. Iar căruţe mai sunt vreo două-trei. Mai cumpără şi pentru noi, dar trebuie să plătim. Pentru căruţă dăm şi peste 300 de lei, că altă soluţie nu avem… Nu cumpăr injecţii de la Pechea, îmi înţepenesc picioarele de tot şi nu mai pot să merg. Dar e greu tare de tot de noi, aici”, ne-a spus Floarea Dajbog, de 83 de ani
„Eu am lucrat în oraş, dar vara mai vin aici, la Lupele. Am grădină de legume. E rău când sunt inundaţii, că ne ia apa. Mai sunt şi ceva hoţi, dar ne descurcăm. E păcat că nu mai sunt deloc tineri aici. Doar bătrâni. Am mai aduce şi noi câte un copil sau un nepot, dar nu vrea nimeni să vină când văd cum e drumul. Iarna nu pot sta nici eu aici. Dar şi vara e rău, că dacă plouă nu se mai poate ieşi. Şi ce tânăr ar vrea să vină până aici fără să ştie când poate să plece”, se întreabă Ghiţă Petrea, de 78 de ani.
 „Drum am vrea şi noi. E greu de nu se mai poate. Abia reuşim să mai ajungem în oraş. Mai ales iarnă, dacă ne ia cu rău într-o noapte, murim aici până reuşeşte salvarea să intre până la noi. Acum, ne-am mai pierdut şi al doilea băiat. Primul s-a dus de tânăr, al doilea acum. Noi suntem bătrâni. Am auzit că s-ar face un drum, dar oare o să mai trăim noi ca să-l vedem gata?”, a spus Maria Capră, de 74 de ani.
„De cum a căzut zăpada, satul se închide. Şi chiar şi aşa, doar prin praf, tot greu este. Am umblat cu actele pentru subvenţii şi cred că în 2 săptămâni am bătut peste 150 de kilometri pe jos”, a declarat Ionel Stoian, în vârstă de 50 de ani.

 

Citit 3659 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Mai 2013 17:43

5 comentarii

  • postat de Cojocaru Maria Joi, 20 Iunie 2013 17:34 Link la comentariu
    0
    0

    astept rezolvari, daca nu chem tv.

    Raportează
  • postat de Cojocaru Maria Miercuri, 29 Mai 2013 21:01 Link la comentariu
    0
    0

    pe la tv. au fost reportaje despre sate izolate cu trai inuman din zone de munte, dar noi suntem la ses si de citi ani, asa ca ma minununez degeaba, vrem fapte, totul este adevarat dar doare tare si nu este leac. De aceea va rog poate este alt inpact daca apare satul cu ale lui pe sticla, daca decind este pamintul toti si-ar fi facut treaba lui,totul era bine nu mai era om cu opinie civica si fara rezultat de cele mai multe ori.La Directia judeteana de drumuri drumul pechea- Lupele figura pietruit inca din 1964, figureaza undeva ca este totusi un drum comunal din pamint, dar haurile nu mai zic, toate de la tractoare, ploi, etc.Fata de alte comentarii sunt de acord , ca sa nu ma mai repet , merita ei cei multi si cu lipsuri multe de la purtator cele multe si toate pe capul lor ca indivizi, dar nu stiu sa se puna in pielea altuia, ca tine de credinta , etc.va rog, am si eu parintii acolo de 86-84 ani familia Cojocaru Gheorghe.Traiesc numai cu mari griji si cu gindul la ei si la toti de acolo citi au mai ramas. Drumul acela este folosit si pentru agricultura, toti din Pechea au paminturi pe acolo si chiar spre Rediu.D-zeu e mare hai si voi un pic ca nu i asa greu, fata de alte comune ce fac , patinoare, parcuri, sali de sport, camine culturale macar atit. Totul numai la fata locului, si mpre la margine de Pechea printre fostele vii si dealuri si vai , macar nivelat drumul.

    Raportează
  • postat de Dana Joi, 23 Mai 2013 14:37 Link la comentariu
    0
    2

    Inainte de a scrie acest articol trebuia sa va duceti la primarul de la Pechea sa il intrebati daca stie unde este Lupele si la Politia Comunei Pechea care "isi fac datoria "ignorandui!!!!!

    Raportează
  • postat de Ileana Joi, 23 Mai 2013 13:50 Link la comentariu
    0
    0

    Si asta e doar unul dintre sutele de exemple... Satul bunicii mele este in aceeasi situatie. Scoala si caminul cultural s-au daramat, au ramas in picioare vre-o 15-20 de case. Unele dintre ele sunt locuite doar de primavara pana toamna pentru ca batranii nu se mai pot ingriji singuri cand vine frigul asa ca se duc pe la copii sau nepoti, altele au fost abandonate si preluate de oameni cu moralitate indoielnica. Nu au biserica, nu au cimitir, nu au magazin, nu au farmacie. Din fericire exista o comuna la 2,5 km dar nici acolo nu exista farmacie iar dispensarul are program cateva ore numai in anumite zile. Este locul unde am copilarit si pe care-l iubesc din tot sufletul si doare sa vad cum se stinge putin cate putin, odata cu locuitorii lui...

    Raportează
  • postat de pecheanul Joi, 23 Mai 2013 11:40 Link la comentariu
    0
    0

    saracii de ei! autoritatile nu sunt in stare sa le faca macar un drum pietruit dar ce sa mai vorbim de asfalt.doar la alegeri mai trimit cate o masina sa-i aduca la vot in pechea

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.