Drum naţional "chelit" de plopi pe ambele sensuri (FOTO)
Foto: Foto: Gabriel Kolbay

Drum naţional "chelit" de plopi pe ambele sensuri (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ne-am obişnuit, de multă vreme, să circulăm vara pe drum umbros, de la Oancea în sus, spre Cavadineşti. Din păcate, însă, acest confort de sezon al şoferilor e de domeniul trecutului. Cel mai probabil, în câteva săptămâni, se va termina defrişarea tuturor plopilor de ambele margini ale DN 26.

De ce s-au "ras" copacii? Pentru siguranţa şoferilor, în linii mari. Ce-i drept, nu pare o acţiune tocmai binevenită pentru bunul mers al ecosistemului din zonă, dar mai mulţi oameni din Cavadineşti ne-au spus răspicat că, în opinia lor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADRN) face bine că taie plopii, din cauză că mereu, când e furtună, cel puţin un arbore cade pe carosabil, încurcă traficul şi favorizează chiar producerea unor tragedii.

Defrişarea acestor copaci ar trebui dublată şi de crearea, pe câmpurile din zonă, a unor perdele forestiere de protecţie, care să nu lase zăpada şi viscolul să troienească DN 26. N-am reuşit, ieri, să luăm legătura cu reprezentanţii primăriei din Cavadineşti, dar vom reveni cu amănunte pe această temă.

Până la viitoarele plantări, însă, oamenii sunt ocupaţi cu tăiatul.

 

Citit 3132 ori Ultima modificare Marți, 02 Septembrie 2014 20:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.