Cu mic, cu mare şi voie bună - la ZILELE ORAŞULUI Târgu Bujor

Cu mic, cu mare şi voie bună - la ZILELE ORAŞULUI Târgu Bujor
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Peste cinci mii de persoane au participat la sfârşitul săptămânii trecute la Zilele oraşului Târgu Bujor. Chiar dacă sărbătoarea a ţinut trei zile, ca-n poveşti, prima zi a avut cel mai mare succes, întrucât nu mai puţin de 3.000 de bujoreni, dar şi locuitori ai satelor vecine, au intrat pe porţile stadionului pentru a-i asculta pe Anda Adam, Matteo şi Xonia şi pentru a vedea focul de artificii programat de către Primăria oraşului. Nici duminică nu a fost o zi pierdută, dacă te-ai nimerit în oraşul vinului. Pe scena oferită pentru eveniment de Consiliul Judeţului au urcat Fuego, Vasilica Tătaru, Tita Iacomi, dar şi Maria Radu.

„Mulţi zic ca banii cheltuiţi pe aşa ceva ar putea fi folosiţi în realizarea unor nevoi gen străzi, case etc., e bine, însă, să vadă şi lumea de la sate şi altceva...”, comentează cu mulţumire unul dintre bujoreni. Laolaltă cu spectacolele de muzică, la Tg Bujor a avut loc şi o expoziţie de pictură grafică, avându-i ca autori pe Ioniţă Benea şi Crenguţa Macarie, dar şi o festivitate de premiere a unor personalităţi bujorene.

„Am acordat în total 35 de diplome, printre care domnului acad. prof. univ. dr. Constantin Gh. Marinescu şi profesorul univ. Vasile Burlui (Iaşi), am mai acordat diplome de onoare preotului Toader Pohrib şi pictorilor Ioniţă Benea şi Crenguţa Macarie, dar şi diplome pentru rezultate excelente campionului la lupte Constantin Negru şi elevului Cătălin Munteanu, elev la CNVA, care a făcut parte din lotul lărgit al României la Olimpiada de Biologie”, ne-a spus primarul oraşului Târgu Bujor, Laurenţiu Viorel Gîdei.

Picturi pe faţă, baloane şi premii de Ziua Copilului

Zilele oraşului s-au încheiat abia luni, de Ziua Copilului. Centrul oraşului Târgu Bujor a fost asaltat de copii, iar trotuarele s-au umplut de desene pe asfalt. Mulţi au purtat baloane în mâini, dar şi mai mulţi erau pictaţi pe faţă. De desene pe faţă nu a scăpat nici măcar primarul oraşului, Laurenţiu Viorel Gîdei, care a zis că „nu se putea altfel”.

„Am renunţat la concursurile de alergare, de biciclete, din teamă să nu se accidenteze cineva, dar am organizat o tombolă la care s-au înscris 560 de copii. Toţi au primit ciocolată, iar în urma tombolei, 70 dintre ei au primit jocuri şi articole sportive. Eu spun că oamenii merită şi astfel de acţiuni. Din banii alocaţi pentru aceste zile, nu cred că am fi reuşit să asfaltăm mai mult de 100 de metri de drum”, ne-a spus primarul Bujorului. Consiliul Local Tîrgu Bujor a alocat 50.000 de lei pentru organizarea acestei sărbători.

Sursă foto: Facebook (Laurenţiu Viorel Gîdei)

Citit 5372 ori Ultima modificare Luni, 01 Iunie 2015 16:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.