
Anca Melinte
Ce ne lasă moştenire Eugen Durbacă, omul-partid | Preşedinţi de cursă (foarte) lungă (FOTO)
Luni, 30 Martie 2020 00:02 | Publicat în ANALIZĂ
"La Galaţi, Durbacă e puterea!", declara, în urmă cu 15 ani, unul dintre politicienii pe care Eugen Durbacă i-a susţinut, vremelnic, într-o importantă funcţie publică. De două ori primar al Galaţiului, apoi consilier local, pe urmă preşedinte al Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi, ulterior vicepreşedinte al CJ, mai apoi senator, iar în prezent deputat! Sunt funcţiile deţinute, în ultimii 28 de ani, de Eugen Durbacă. Mandate de câte patru ani fiecare, pe care Durbacă le-a c ...
Akikai Tecuci, moment de senzaţie la „Românii au talent” (VIDEO)
Sâmbătă, 28 Martie 2020 14:30 | Publicat în MAGAZIN
Finalişti în primul sezon al emisiunii „Românii au talent”, samuraii Clubului Sportiv Akikai din Tecuci au revenit, după zece ani, pe scena competiţiei devenite fenomen naţional. Nu mai puţin de 19 sportivi, cu vârstele cuprinse între 7 şi 36 de ani, au oferit un moment de senzaţie, vineri seara, la Pro Tv.
„Mi s-a părut că asist la un joc pe calculator. Unele secvenţe erau foarte bune decupate Bravo!”, a spus, la finalul numărului, cel mai exigent dintre membrii juriu ...
Restricţii de trafic şi trasee deviate
Vineri, 27 Martie 2020 18:50 | Publicat în EVENIMENT
Primăria municipiului Galaţi anunţă că sâmbătă, 28 martie, între orele 8,00 şi 18,00, se va închide traficul rutier pe strada Domnească, pe tronsonul cuprins între străzile Lahovary şi Universităţii. Din acest motiv vor exista restricţii de trafic şi devieri ale traseelor mijloacelor de transport în comun.
Astfel, troleibuzele care asigură traseele 102 şi 104 vor întoarce în Centru, pe strada Brigadierilor, şi vor avea indicativele 101 şi 103.
Traseele 9 şi 22 vor fi ...
UPDATE. Achiziţia pentru monitorizarea presei, anulată
Miercuri, 01 Aprilie 2020 10:05 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
UPDATE. Potrivit Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, pe 30 martie 2020, Primăria Galaţi a anulat cumpărarea directă realizată pentru „Servicii de monitorizare zilnică a presei scrise, audio-vizuale și electronice, centrală și locală”. Aşa cum aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, administraţia locală atribuise direct, pe 26 martie, un contract de 130.000 de lei fără TVA (26.877,83 de euro fără TVA), firmei Nicioproblemă SRL. În prezent, în dreptul ac ...
Intenţie de ”viol” la Asia Express
Sâmbătă, 28 Martie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Fără prejudecăţi. "Am avut senzaţia aceea din Hänsel şi Gretel: uite-uite căsuţa de turtă dulce… şi, brusc, te ia doamna să te pregătească pentru ce urmează", mărturiseau în plină cursă pentru ultima şansă, la "Asia Express", Alex Abagiu şi Radu Vlăduț. Cei doi erau obligaţi să îmbrace un costum tradiţional filipinez ifugao, cu ajutorul unei doamne. Care, sub scuza vârstei şi pretextul tradiţiilor, nu avea nicio jenă. I-a ordonat lui Alex să-şi lepede nădr ...
Angajaţi ai SC Transurb SA au donat sânge
Joi, 26 Martie 2020 18:42 | Publicat în SĂNĂTATE
Angajați ai societății locale de transport Transurb au donat astăzi sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Galați. Gestul lor a venit ca urmare veştii îngrijorătoare că spitalele se confruntă cu o mare nevoie de sânge, după ce numărul donatorilor a scăzut la jumătate din cauza stării de urgență. Salariaţii operatorului de transport şi-au dorit astfel ca, în perioada dificilă pe care o traversăm, să vină în sprijinul comunității şi să dea curs apelului ...
Bani pentru dotarea spitalelor din subordinea Primăriei Galați
Vineri, 27 Martie 2020 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Peste 5 milioane de lei au fost alocate în ultima perioadă, potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, pentru achiziţia materialelor și a aparatelor necesare spitalelor, în lupta împotriva coronavirusului. Este vorba despre 14 ventilatoare pentru intubarea pacienților în stare gravă şi o linie PCR-RT pentru depistarea coronavirusului, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, şi de containere și echipamente pentru triaj la Spitalul "Buna Vestire", dar şi de materiale sanitare.
"Dintr ...
Pachete pentru peste 500 de vârstnici fără susţinători
Vineri, 27 Martie 2020 09:30 | Publicat în SOCIETATE
Pentru cele 545 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani, fără aparţinători, sunt pregătite, pentru a fi livrate, pachete cu produsele necesare traiului pentru cel puţin o săptămână. Anunţul a fost făcut de primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu: "Am avut o discuţie cu un grup de iniţiativă locală, format din cei ce s-au oferit voluntar să ducă aceste pachete. Puteam să le livrăm de miercuri, dar ne-am oprit pentru că în presă au fost vehiculate tot felul de dosare penale ...
Primarul Ionuţ Pucheanu îşi donează salariul spitalelor
Joi, 26 Martie 2020 18:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a anunţat joi, într-o declaraţie de presă susţinută pe Facebook, că îşi donează spitalelor salariul pe luna în curs. Este vorba, potrivit datelor furnizate la solicitarea noastră, despre suma de 10.900 de lei net, care va ajunge cel mai probabil, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan".
"Am luat decizia de a-mi dona salariul de pe luna aceasta unei cauze mai bune decât cea pentru care urma să folosesc aceşti bani și ...
Gospodar fără… budigăi
Vineri, 27 Martie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
* La ciubăr cu alesele. "Vouă ce trebuie să vă dau jos?", le-a întrebat, grijuliu, Călin - "Gospodar fără pereche", pe alesele lui. Tocmai o ajutase pe una să-şi desfacă sandalele negre, cu toc înalt şi ascuţit, asortate cu provocatorul ei costum de baie. "Mi s-a părut penibil! Vii în tocuri la ciubăr?", a comentat cu ciudă una dintre adversare. "Mie mi s-a părut ceva foarte elegant! De aceea mi-am pus cerceii, costumul negru şi am tocuri, în ciuda peisajului din jurul meu", ...