
Anca Melinte
Cum se manifestă depresia la pisici
Vineri, 21 Iunie 2019 13:00 | Publicat în SFATURI
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă fim de folos cu sfaturi utile în creşterea, îngrijirea şi educarea prietenului necuvântător, dar şi pentru a-l înţelege mai bine. Aşa cum v-am promis săptămâna trecută, vom încerca să elucidăm care sunt cauzele pentru care prietenii cu blăniţă sau cu pene devin trişti, apatici sau chiar deprimaţi şi cum pot fi tratate aceste stări neplăcute înainte de a se agrava.
Pisica este, spun specialiştii ve ...
Oraş în dosul gol, dar cu ceas la brâu
Joi, 20 Iunie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„În fundul gol, dar cu ceas la brâu”, vorba bunicii mele, mi-a venit în minte când, încercând să respir aerul fierbinte şi greu din autobuzul vechi cu care călătoream, am dat cu ochii de o minunăţie teleportată, parcă, direct din viitor: un validator, componentă a sistemului de ticketing. Ştiam ce este, ba chiar l-am văzut pus în funcţiune, în sala mare de şedinţe a Primăriei, însă restul călătorilor îl priveau care curioşi, care amuzaţi. Ba chiar o adolescentă ...
Profesorul Mihalache Brudiu, care a realizat primele cercetări arheologice la Cavoul Roman, a murit fără să-l vadă pus în valoare
Joi, 20 Iunie 2019 00:02 | Publicat în SOCIETATE
Mai bine îngropat în bălării, decât în gunoaie, s-ar putea spune privind dincolo de gardul care împrejmuieşte Cavoul Roman, protejat din vara trecută sub un cort special. Un cort care, încă de anul trecut, are nevoie de un sistem de vidanjare pe care abia acum Primăria Galaţi încearcă să-l achiziţioneze. Vestea bună este că, pentru studiul de fezabilitate necesar punerii în valoare a sitului arheologic, Primăria tocmai a atribuit un contract.
„În anul 1974, profesorul un ...
Autobuze fără aer condiţionat, dar cu validatoare moderne | Contraste izbitoare în transportul public (FOTO)
Joi, 20 Iunie 2019 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În sfârşit, autobuzele din transportul public local, atâtea câte mai reuşesc să reziste pe traseele oraşului, s-au primenit. Nu cu aer condiţionat, aşa cum şi-ar dori cu ardoare călătorii nevoiţi să facă saună şi să suporte mirosuri grele, nu cu tapiserii noi sau măcar curate, ci cu validatoarele din sistemul de e-ticketing - "Furnizarea Sistemelor de Colectare Automată a Tarifelor de Călătorie, de Informare a Pasagerilor şi de Management al Flotei de Vehicule pentru Muni ...
Schimbarea la faţă a biletelor de călătorie
Joi, 20 Iunie 2019 00:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Din această toamnă, biletele de transport local vor deveni temporare, nu per călătorie, gălăţenii putând circula, în intervalul orar în care tichetul este valabil, cu mai multe mijloace de transport, cu condiţia să îl valideze la urcarea în fiecare dintre acestea.
Cetăţenii nu îşi vor mai putea cumpăra biletul de la şofer sau vatman, dar îşi vor putea achita călătoria direct în mijlocul de transport, cu cardul bancar, fie el de credit sau de debit.
CITEȘTE ȘI: Contr ...
Goluri în stomac şi Cruduţe la cuţite
Joi, 20 Iunie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Urâţele şi crăcănate. Nu ştiu ce-au simţit "Chefii la cuţite" gustând din fructele de mare ori din muşchiul de porc în crustă de fistic preparate de familia Cruduţelor, dar pot bănui ce reacţie aveau dacă şi-ar fi pierdut privirea în decolteul ameţitor al Danielei: un gol în stomac. Urâţele şi crăcănate erau prepeliţele cu care familia Crudu ar fi trebuit să le stingă lumina chefilor, în bătălia decisivă a finalei. Numai că primele trei păsărici, preparate de ...
”Când vine autobuzul? – La toamnă!” (FOTO)
Miercuri, 19 Iunie 2019 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Căldură mare, nervi, aşteptare prelungită şi înghesuială, de asta au avut parte gălăţenii dependenţi de Transurb în prima zi când s-a circulat după programul de vară. După un weekend prelungit, se pare că şi compania a fost luată pe nepregătite, din moment ce în staţii nu erau afişate noile grafice de circulaţie, valabile din 18 iunie 2019.
„Când vine autobuzul?” – „La toamnă!”, a glumit amar una dintre gălăţencele din mulţimea care, la ora 16,00, aştept ...
Scumpirea apei şi a canalizării, iar la vot
Miercuri, 19 Iunie 2019 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Proiectul de hotărâre privind majorarea cu trei la sută a preţului pentru apă şi cu 19 la sută a tarifului pentru canalizare a revenit la comisiile Consiliului Local, după ce luna trecută a fost retras de pe ordinea de zi de primarul Ionuţ Pucheanu. Viceprimarul PSD Sorin Enache ne declara, la acel moment, că este necesară o analiză mult mai serioasă a acestui proiect de hotărâre. Reamintim că modificarea tarifelor a fost cerută insistent de SC Apă Canal care doreşte să apli ...
Cu câţi bani au contribuit candidaţii gălăţeni
Miercuri, 19 Iunie 2019 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut publică situaţia contribuţiilor competitorilor electorali declarate în campania electorală pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din 26 mai 2019. Pe lista publicată i-am găsit doar pe câţiva dintre gălăţenii care au candidat pentru un loc de eurodeputat. Alexandru Gabriel Şerban, locul 27 pe lista PNL, figurează cu o contribuţie substanţială - 258.900 de lei. Urmează în top Dan Nica, locul 5 pe lista PSD - ...
UPDATE | Gardul Parcului Eminescu a fost reparat
Miercuri, 19 Iunie 2019 17:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
UPDATE, miercuri, 19 iunie 2019 | "Noul gard al Parcului Eminescu se sfărâmă", atrăgeam atenţia în ediţia de marţi, 18 iunie, a ziarului "Viaţa liberă", arătând că, deşi lucrările încă nu s-au terminat, noua împrejmuire a parcului prezintă deja deficienţe.
Câteva plăci de granit se desprinseseră, au căzut şi s-au sfărâmat. Semnalul nostru nu a fost ignorat, dovadă că gardul a fost remediat, după cum aveam să constatăm în această dimineaţă. Noile plăci proas ...