Remus Basalic

Remus Basalic

De Sfântul Nicolae, sărbătoare de hram la Şcoala ”Traian”

Miercuri, 07 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
De Sfântul Nicolae, elevii şi cadrele didactice de la Şcoala nr. 20 „Traian” din Galaţi au sărbătorit hramul şcolii. Evenimentul a început la ora 12.00, cu primirea invitaţilor. După cuvântul de deschidere a festivităţii, a urmat o slujbă religioasă, în care, pe lângă sfinţirea alimentelor, s-a vorbit despre viaţa şi minunile sfântului care patronează această instituţie de învăţământ. În cadrul programului artistic, elevii şcolii, sub îndrumarea dascălilor, ...

Meci de baschet în fotoliul rulant la fosta sală “Puşkin”,

Marți, 06 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Handicap, Asociaţia persoanelor cu dizabilităţi „Învingatorii” Galaţi a organizat un meci de bachet demonstrativ în fotoliul rulant, în Sala de sport „Florin Balaiş”. Evenimentul a avut loc pe 3 decembrie iar echipele au fost formate doar din persoane utilizatoare de fotoliu rulant.Parteneri au fost Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, Fundaţia “Motivation” – filiala Gal ...

Violenţe în weekend - 11 gălăţeni bătuţi şi înjunghiaţi în 48 de ore

Duminică, 04 Decembrie 2011 17:30 | Publicat în EVENIMENT
11 persoane care au fost victime ale unor agresiuni au ajuns de vineri şi până duminică la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cinci dintre aceştia au rămas internaţi în spital, pentru a li se efectua analize clinice mai amănunţite. Cel mai grav caz este cel al unui bărbat de 65 de ani, din localitatea gălăţeană Cudalbi, care a fost adus la spital duminică dimineaţă cu multiple răni în partea superioară a corpu ...

Pentru că nu au venit dozele de la Minister, campania de vaccinare antigripală stagnează

Joi, 01 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
După terminarea celor peste 6400 de doze de vaccin antigripal achiziţionate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi pentru actualul sezon rece, conducerea DSP a înaintat o cerere către Ministerul Sănătăţii pentru suplimentarea numărului de doze. Cu toate că cererea a fost aprobată şi că vaccinurile trebuiau să sosească până pe 15 noiembrie, acestea nu au venit nici până în momentul de faţă. Vulnerabilitatea continuă şi după vaccinare   „Situaţia este ...

La UPU, medicii sunt nevoiţi să trateze bolnavii în frig

Miercuri, 30 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Ca urmare a temperaturii scăzute din Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, medicii şi restul personalului medical din această secţie întâmpină numeroase greutăţi în desfăşurarea unei activităţi care presupune, în cele mai multe cazuri, salvarea de vieţi omeneşti. Frigul afectează atât bolnavii, cât şi personalul medical„Este foarte frig pentru că uşile sunt mereu deschise. Pe aici trec rudele bolnavilor, bolnavii şi cadrele medi ...

Dacă dragoste nu e, nimic nu e - Au băut şi s-au bătut

Marți, 29 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Doi soţi din comuna gălăţeană Şendreni au ajuns internaţi în spital după ce şi-au cauzat unul altuia răni în urma unei altercaţii. Baseball cu o minge umană Povestea Florentinei Manolache, aşa cum ne-a fost istorisită chiar de ea, este una obişnuită pentru astfel de situaţii. Duminică seara soţul a băut peste măsură alături de doi vecini şi, după plecarea musafirilor, a avut chef de ceartă. În urma scandalului pornit, acesta a pus mâna pe o bâtă de baseball şi ...

O femeie s-a ascuns în postul de poliţie de frica soţului bătăuş

Duminică, 27 Noiembrie 2011 18:00 | Publicat în EVENIMENT
O gălăţeancă de 40 de ani din satul Cişmele a ajuns sâmbătă seara la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă din Galaţi, după ce a fost bătută de soţ. Din primele date, se pare că femeia a scăpat de furia acestuia adăpostindu-se în postul de poliţie din localitate. „Un apel la numărul unic de urgenţă 112, provenit de la postul de poliţie din comuna Smârdan (de care aparţine satul Cişmele, n.red.) ne-a cerut să intervenim în cazul unei femei car ...

La poveşti cu prinţesa Danemarcei

Duminică, 27 Noiembrie 2011 17:30 | Publicat în EDUCAŢIE
O întâlnire cu iz de basm şi de poveşti cu prinţese a avut loc sâmbătă dimineaţa, cu începere de la ora 10.00, în aula Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” (CNVA). În faţa unui public format în mare parte din elevi de gimnaziu şi de liceu, echipele a două colegii şi a două şcoli gimnaziale din municipiul Galaţi au prezentat diverse materiale despre istoria regalităţii româneşti şi europene. Conferinţa „Case regale europene”, organizată de Asociaţia pentr ...

Violenţa împotriva femeilor - Una din trei românce este abuzată fizic sau verbal

Vineri, 25 Noiembrie 2011 15:38 | Publicat în SOCIETATE
Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a derulat vineri o campanie care a avut ca scop conştientizarea în rândul populaţiei a efectelor şi implicaţiilor sociale cauzate de violenţa îndreptată împotriva femeilor. Sub sloganul „Stop violenţei împotriva femeilor”, campania doreşte să transmită, prin intermediul presei şi instituţiilor audio-vizuale locale, că violenţa împotriva femeilor este un comportament indezirabil şi deviant. În România, conform Studiului Sănă ...

Preţurile în Piaţa Centrală - Legumele, rădăcinoasele şi varza, cele mai vândute

Sâmbătă, 26 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Chiar dacă cea mai mare parte a gospodinelor şi-au pus deja la punct proviziile pentru perioada iernii, cumpărăturile de sezon continuă încă în Piaţa Centrală. Oferta este variată, cumpărătorii având de unde alege. Singurul impediment este legat însă de lipsa banilor, aşa cum ne-au spus cei mai mulţi dintre cumpărători. În această perioadă cel mai bine se vând produsele de post şi varza pentru pus la murat. Kilogramul de varză variază între 1,2 şi 1,7 lei, în func ...
Pagina 683 din 692