Ecologizare, timp de un an

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Săptămânal, voluntarii din Asociaţia „Stejarul către tineri” vor ecologiza diferite zone din oraş. Printr-un un proiect desfăşurat timp de un an, asociaţia gălăţeană îşi propune să îi facă pe gălăţeni mai conştienţi de necesitatea reciclării peturilor.

Membrii asociaţiei şi alţi voluntari au curăţat deja zona tunelurilor CFR şi continuă cu zona cuprinsă între gardul cimitirului « Ştefan cel Mare » şi depozitul mare de la Centură, cu  malul Bălţii Cătuşa, cu malul râului Siret şi cartierul Barboşi, cu Plaja Dunărea, Faleza Dunării şi în final zona cuprinsă între Grădina Publică  - Lacul Brateş – Bariera Traian. Fiecare acţiune de desfăşoară, de obicei, la sfârşit de săptămână.

De asemenea, membrii şi-au propus să cureţe şi alte zone din cartierele Galaţiului sau parcurile mai mici. Aceştia aşteaptă ca autorităţile şi cetăţenii să li se alăture.

Citit 555 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.